Ținutul Ciceului, promovat la nivel național! Cetatea Ciceului a primit finanțare pentru marcare, semnalizare și digitalizare

Cetatea Ciceului de la Ciceu-Corabia a fost inclusă pe lista celor 30 de cetăți finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Aceasta va primi 30.000 de euro pentru digitalizare, marcare și semnalizare, putând fi astfel mai ușor promovată la nivel național.

Potrivit Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Cetatea Ciceului, de la Ciceu-Corabia, a fost inclusă în lista celor 30 de cetăți finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Cetatea Ciceului este inclusă în Ruta Cetăților, una dintre cele 12 rute turistice și culturale finanțate prin PNRR. Ce înseamnă asta? Cetatea Ciceului primește 30.000 de euro pentru digitalizare, marcare și semnalizare corespunzătoare.

„Unul dintre siturile arheologice cercetate intens după anii 90 de către echipe diferite de specialiști ai Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, sprijiniți mereu de către principalul beneficiar, Primăria Ciceu-Mihăiești, revine astfel în prim plan. Ținutul Ciceului cu o bogăție aparte în vestigii istorice și arheologice are șansa acum de a fi promovat la nivel național fiind doar unul din proiectele de promovare a zonei ce urmează a fi implementate”, precizează reprezentanții Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: