Parcarea supra-etajată de pe strada Bistricioarei ar putea deveni realitate, în viitorul apropiat. Consiliul Județean BN va preda terenul și documentația Primăriei Bistrița. Parcarea va avea panouri fotovoltaice și stații de încărcare electrică.
De câțiva ani, autoritățile bistrițene au promis realizarea unei parcări supra-etajate pe strada Bistricioarei. Aceasta ar avea ca scop rezolvarea problemei locurilor de parcare din centrul orașului.
Terenul și clădirile din zonă au fost preluate de Consiliul Județean, însă, deși s-au făcut diferite demersuri, parcarea nu a fost realizată.
În toamna anului trecut, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Ioan Turc a declarat că dacă Primărie Bistrița primește terenul, se apucă de lucru.
VIDEO – Turc: Dacă CJ BN ne dă locul de pe Bistricioarei, ne și apucăm de făcut parcarea!
Președintele CJ BN a fost de acord, dându-i „mână liberă să intre cu buldozerul”.
Radu Moldovan: Îi dăm parcarea de pe Bistricioarei domnului primar! Să intre cu buldozerul!
Astăzi, Radu Moldovan a anunțat că va propune consilierilor județeni să dea terenul Primăriei Bistrița. Mai mult, CJ BN ar vrea să dea la pachet și Studiul de Fezabilitate. Parcarea care ar urma să se ridice în inima Bistriței va avea panouri fotovoltaice și stații de încărcare.
„Pentru că parcările sunt o necesitate în Municipiul Bistrița, voi propune Consiliului Județean trecerea terenului [6498 mp], de pe str. Bistricioarei împreună cu PUZ-ul și Studiul de fezabilitate (realizate de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în valoare de 210.484 lei) gratuit către Consiliul Municipal, care este eligibil pe Programul Regional Nord-Vest pentru construirea proiectului “Parcare supraetajată strada Bistricioarei S+3E+T”.
ei iata un lucru care in mod cert se va face!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! este cert ! daca ar fi cate un Radu Molodvan la fiecare primarie din judet… s-ar face treaba!!! restu doar mimeaza si se lasa imbroboditi de consilieri si prieteni!!! pacat!!!
Despre amenajarea acelei parcări supraetajate in locul centralei termice situate pe str. Bistricioarei, in spatele Hotelului Bistrita, menită să servească zona Centrului Civic din jurul Prefecturii, se tot vorbeste de foarte multă vreme. Incă din 2013, se punea problema demolării centralei termice, astfel incât să se deschidă o arteră de circulatie cu intrare din str. Bistricioarei prin spatele fostului sediu al BCR si iesire pe langa Camera de Comert si Industrie, in str. Petre Ispirescu, in lungul căreia să fie amenajate mai multe parcări pentru institutiile adiacente.
De asemenea, mai există posibilitatea ca in Piata Mihai Eminescu din Bistrita să fie construită o parcare subterană. De altfel aici urma sa fie construită Casa de Cultură Sindicatelor , un complex cultural care prevedea: o sală de spectacole cu 825 de locuri și o scena de mari dimensiuni adaptabilă teatrului italian sau elisabetan, o sală modernă de balet, precum si alte săli pentru diverse activități de club, pentru pictură și sculptură, bibliotecă, cine-club și expoziții, un teatru și un cinematograf în aer liber. De asemenea era proiectată si o grădină suspendată în suprafață de 7000 mp prevăzută cu parcare interioara.
Chiar dacă in prezent perspectiva clădirii fostei Case de cultură a sindicatelor de a deveni un “Mall Cultural” este compromisă, măcar grădina suspendată în suprafață de 7000 mp cât și parcarea de sub aceasta ar putea fi amenajate conform proiectului initial, asigurând un număr sporit de locuri de parcare fată de situatia actuală, dar si o noua infatisare pentru Piața Mihai Eminescu.
Nimic fara statii de incarcare electrice si fara Bogdan Ivan! Dar pe cand si ceva concret?
Paste fericit la toti locuitorii Bistritei!