Un localnic din Teaca a reușit să strice calea ferată îngustă pe unde circulă mocănița, traseu pe care un grup de voluntari se chinuie de ani de zile să-l reabiliteze. Se pare că omul a trecut cu tractorul și o remorcă plină cu bușteni peste calea ferată.
De ani de zile, un grup de voluntari se chinuie să repună pe șine Mocănița Transilvaniei și să repare traseul pe care trenul circula acum câteva decenii bune, în scop turistic. Unii localnici din zonă nu par să sprijine foarte tare acest demers, unul distrugând șinele de cale ferată cu un tractor și o remorcă plină de lemne.
Văzând șina deteriorată, voluntarii de la Mocănița Transilvaniei au sesizat Ocolul Silvic Valea Șieului, de care aparține porțiunea de pădure prin care trece traseul și unde a fost stricată șina. Se pare că cel care a făcut isprava va plăti pentru reparație.
„Am primit răspunsul de la Ocolul Silvic Valea Șieului, în administrarea căruia se află pădurea unde șinele mocăniței au fost rupte și îndoite. Un localnic din comuna Teaca a traversat calea ferată cu un tractor și remorcă, transportând bușteni, printr-un loc unde nu este amenajat pasaj de trecere la nivel cu calea ferată. Astfel, o șină a fost ruptă, alta a fost îndoită, iar un alt panou a fost mutat de pe terasament. Reparația nu este nici simplă și nici ieftină, zona fiind una greu gestionabilă, însă costurile vor fi suportate în întregime de cel care a făcut isprava”, spun reprezentanții Asociației Mocănița Transilvaniei.
Foto: Asociația Mocănița Transilvaniei
șină, plural șine – substantiv feminin
1. Fiecare dintre barele de oțel laminate după un anumit profil și folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roți (tren, tramvai) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalație tehnică.
E la dracu!
Ai accesat DEX-ul?
Sau știai tu??
Ești un bou Zorro…trebuia oare să te bagi in seama cu explicațiile tale de doi lei privind Sina?
Aici era vorba strict de nesimțirea unuia care a distrus traseul mocăniței. Nu era nevoie sa te bagi tu in seama cu ce otel sau profil e făcută Sina…cine dorește să afle are dicționar la dispoziție.
Aici era vorba strict de nesimțirea unuia care a distrus traseul mocăniței. Nu era nevoie sa te bagi tu in seama cu ce otel sau profil e făcută Sina…cine dorește să afle are dicționar la dispoziție.
Eu zic că dacă pasul peste calea ferată era făcut în condiții nu se stricau șinele. Despre asta e vorba nu despre pluralul la șină.