0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO/VIDEO – Un privilegiu: Compoziția bistrițeanului Ciprian Pop, interpretată de Matei Ioachimescu & Romanian Flute Ensemble

Un privilegiu pentru Bistrița: Matei Ioachimescu & Romanian Flute Ensemble ne-au oferit ieri seară un concert magic. Flautiștii s-au dovedit cuceritori la Sinagoga din Bistrița, interpretând inclusiv o compoziție a bistrițeanului Ciprian Pop.

Cei care au ales să-și petreacă duminică seara la Sinagoga din Bistrița au avut parte de un spectaculos concert. Pe scenă au urcat Matei Ioachimescu alături de studenții săi de la Facultate de Muzică și Teatru din Timișoara.

S-a lăsat cu tropăituri, sughițuri, ritmuri magice și inedite, oferite în premieră publicului din Bistrița.

A fost posibil grație implicării cluburilor Rotary din Bistrița în proiectul InSUFLU.

Totul a început aici, pe vremea când eram invitat de profesoara Ani Oltean-Zehnder, să susțin cursurile de vară. Erau primele impulsuri într-un spațiu geografic pentru așa ceva. Ani Oltean a pus cumva bazele acestor schimburi de informații. La Bistrița a funcționat o Academie de Flaut pe care eu am preluat-o și am dus-o mai departe, cu sprijinul familiei Țărmure.

Bistrița a fost locul în care mult dintre tinerii pasionați de flaut m-au cunoscut. Când a fost momentul în care m-am simțit pregătit o clasă de flaut aliniată la standarde de gândire vest-europene – acest lucru s-a putut petrece la Timișoara, la Facultatea de Muzică și Teatru.

S-a întâmplat firesc, pentru că lucrurile începuseră să se formeze aici, la Bistrița. Unii dintre colegii mei din Romanian Flute Ensemble au fost deja aici de câteva ori.

Ansamblul reunește cei mai buni flautiști din această țară: Miriam Tohătan, Bogdan Preda, Romina Onișor, Tabea Bebeșelea, Alexandra Mahu și Iulia Lupaș.

InSuflu aduce două pasiuni ale mele sub aceeași umbrelă: cea de a preda și cea de a cânta”, a explicat Matei Ioachimescu. 

Muzicienii ne-au oferit un program impresionant: au interpretat, în premieră la Bistrița, lucrări aparținând unor compozitori din zona de muzică cult-contemporană.

În sinagogă au zbârnâit influențe din rock, heavy metal, jazz. Cu alte cuvinte – sonorități proaspete oferite de toate tipurile de flaut, pentru că, pe scenă s-a regăsit și flautul bas, dar și flautul alto sau grațioasa piculină. Totul contopit într-o cuceritoare miniorchestră mobilă.

Este un program sub semnul noutății. Patru compozitori români contemporani au convenit să scrie compoziții special pentru acest concert-eveniment.

Practic sunteți primii care ascultă această muzică. Ceea ce mi se pare un privilegiu extraordinar: Să fiți de față la modul în care se scrie istoria muzicii în România”, a mai remarcat Matei Ioachimescu. 

Compozitorii români care au acceptat provocarea flautistului Matei Ioachimescu sunt Gabriel Mălăncioiu, George Păiș, Alin Chelărescu și bistrițeanul Ciprian Pop: 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...