1.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO/VIDEO: Ieri s-au vopsit 500 de ouă de Paști la sediul UDMR Bistrița-Năsăud. Simplă propagandă…?!

Căutam, recunosc că încă mai caut, evenimente, obiceiuri, oameni de excepție și acum cu prilejul marii Sărbători a Paștilor. Importantă și inspiratoare de multiple semnificații! Este pentru toți creștinii, indiferent de naționalitate, sex, apartenență la o biserică sau alta, Sărbătoarea Păcii, a curățeniei trupului și sufletului, a obloanelor deschise spre iubire și bunătate.

Ieri, 30 martie, ultima vineri dinaintea Paștilor la catolici, protestanți, evanghelici, adică, în special la unguri, sași, români catolici, plus unii ucraineni și lipoveni ș.a. se vopsesc ouăle. M-am interesat și am dat peste doamna MÁRIA SZENTE, o colegă de suflet, învățătoare pensionară, ajunsă la o vârstă… așezată, de tot respectul: 75 de ani împliniți! Mulți înainte!

Dânsa face, de 15 ani aceeași „operație”, în fiecare an, cu maximă seriozitate și responsabilitate – veți vedea și în filmul de mai jos – alege, fierbe „cum trebuie”, vopsește, 500 de ouă! Comandă fermă! Unde?  În bucătăria amenajată ad-hoc la sediul UDMR din Bistrița, de pe strada Titulescu. În ce culoare? Ați ghicit, v-am auzit!, în  v e r d e!  Un verde frumos de iarbă crudă, în tonuri amestecate, închise-deschise, gândiți-vă la iarba nedată la păscutul mieilor, pală, pusă cu suflet pe coaja oului pe care aplică, la cald, abțibildul cunoscut: coroana în trei colțuri în roșu plin, bordat cu alb și cu o ușoară subliniere neagră. Pe ansamblu arată nu bine, ci foarte bine! Știu, din păcate, pe mai mulți „vajnici” români de-ai mei care vor sări de fund în sus, strigând : p r o p a g a n d ă! Se gândesc probabil dezaprobator și se pregătesc să și fluiere ca la fotbal! Jenant, domnilor!

Doamna Mária Szente, colegă de bună credință, nu face niciun secret din „repetabila ei povară” de 15 ani neîntrerupți (15!) de când  vopsește ouăle de Paști la UDMR Bistrița-Năsăud! Am fost primit cu bunăvoință la etajul clădirii. Domnișoara Timea Zoltan-Sipos m-a ajutat cu condescendență să traduc corect în ungurește o anumită sintagmă, o să o vedeți, a fumat o „pipă a păcii” cu noi. Am râs, am glumit. Peste 48 de ore, ei urmau să serbeze prima și cea mai mare Sărbătoare a primăverii: Paștile. Un moment de detensionare, de pace și prietenie cu toată lumea. Nu-i firesc?

Doamna Mária mi-a arătat și mi-a explicat cu răbdare – se cunoaște că este cadru didactic – toate operațiile până ajung să arate gata, toate ouăle, ca cele din cofrajele ce le puteți admira în pozele de mai jos. A fost suficient să-i deschid apetitul de poveste ca să aflu că nu lucrează numai „ouă de partid”. Vede în această îndeletnicire o latură frumoasă, creativă (explică totul foarte bine în film) și mai apoi a găsit și o excelentă punere în valoare la Ostmarkt-ul sașilor, (târgul de Paști al acestora), unde și-a vândut cu succes produsele.

[arve url=”https://youtu.be/AefVkLFq69w  ” /]

Am revenit în discuția noastră la cele 500 de ouă și am aflat că prin intermediul bisericilor, UDMR le dăruiește tuturor copiilor unguri, aflați în nevoie, că acestora le plac și că de abia le așteaptă. M-am surprins gândind : „Propagandă? O fi, dar dacă de Paști le faci o bucurie acestor copii, unde-i problema? Dar partidele noastre românești, PSD, ALDE, PNL, USR etc. nu pot face și ele „propagandă”, aplicând pe ouă abțibildul drapelului național, bătrânul și falnicul nostru tricolor și făcând, la rândul lor și bucurie și educație, copiilor?”…

Ne-am despărțit „bons amis” (buni prieteni). Le-am mulțumit doamnelor Mária Szente și Timea Zoltan-Sipos pentru ospitalitate și le-am urat  PAȘTI FERICITE – lor și tuturor doamnelor, domnișoarelor și domnilor de naționalitate maghiară, adică:

KELLEMES HUSVETI UNNEPEKET!

PACE ȘI PRIETENIE !

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: