Lucrările de pe porțiunea închisă a Bulevardului Decebal trebuiau finalizate până în 31.12.2022. „Preconizez că va mai dura până în martie – aprilie. Și vom mai avea șantiere, închidem alte porțiuni. Dar firmele constructoare trebuie să știe că vom face un raport public bilunar privind evoluția lucrărilor!”, a declarat Ioan Turc.
Zona Bulevardului Decebal, cuprinsă între străzile Crinilor și Zimbrului a fost închisă la începutul lunii august. Pentru lucrările privind pasajul subteran din zona pieței / Odiseea, municipalitatea și firma Mis Group anunțau că porțiunea va fi închisă până în 31.12.2022.
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, primarul a explicat că zona va mai rămâne închisă până în… aprilie.
„Avem un utilaj pentru forări, un utilaj închiriat, care execută lucrări acolo. Am fi vrut să deschidem porțiunea acum, pe perioada sărbătorilor, dar nu s-a putut. Și nici în 31 nu vom deschide zona. Apreciez că la anul, în martie – aprilie, venim cu placa care va fi plasată peste pasajul de la piață.
Nu vreau să creem așteptări, pentru că oricum urmează lucrări pe celelalte porțiuni. Sunt lucrări complexe pe cealaltă porțiune din Bulevardul Decebal, pe strada Andrei Mureșanu, Năsăudului, pe strada Gării. Deci închidem o zonă, deschidem alte șantiere”, a declarat Ioan Turc.
Și lucrările la Biserica Evanghelică vor fi gata doar în martie
Tot Mis Group se ocupă și de lucrările la Biserica Evanghelică. Deși decalate de nenumărate ori termenele de finalizare, în 6 decembrie ar fi trebuit să aibă loc o slujbă de sfințire a locașului de cult.
„Nu e vorba că nu au personal, și că de aceea nu au finalizat lucrările. Da. Așa fusese anunțat, că termină înainte de 6 decembrie, și atunci ar fi avut loc o slujbă de sfințire. Dar sunt probleme de natură tehnică.
Oricum, la ultima întâlnire, Mis Group așa a susținut: că lucrările vor fi gata în luna martie. Deci undeva în luna mai va putea avea loc slujba de sfințire!”, a declarat Ioan Turc.
Primarul vrea să motiveze firmele să nu piardă vremea pe șantiere prin… rapoarte publice bilunare
Bistrițenii s-au plâns în acest an că pe șantierele din oraș nu se lucrează. Primarul a promis rapoarte publice bilunare privind evoluția lucrărilor în aceste zone.
„Începând de anul viitor, pentru ca toți bistrițenii să fie informați, vom publica, bilunar, raportul investițiilor. Adică vom prezenta ce se întâmplă pe fiecare șantier în parte. Este o modalitate prin care vom transparentiza și mai mult ceea ce se întâmplă în plan investițional. Oamenii vor vedea care este dinamica activității pe șantiere și este o modalitate, repet, prin care publicul va putea fi mult mai bine informat.
Iar societățile comerciale – cele care se află în raporturi comerciale cu Primăria Bistrița – vor ști că există o monitorizare publică mai bună a modului în care își respectă angajamentele”, a declarat Ioan Turc în cadrul conferinței de presă.
Deci constructorul s-a bagat la niste lucrari de asemenea anvergura fara ca sa aiba macar sculele necesare.
E ca si cum m-as duce eu cu mâna în buzunar acasa la primar ca sa-i zugravesc locuinta, iar dupa ce marca banul (gros de tot – ca nu ne încurcam cu virgule) dau o fuga pâna la dedeman ca sa cumpar sau sa închiriez tot ce-mi trebuie sa-i mâzgalesc peretii.
Da, nu vorbim de zugravit ci de mâzgalit, ca doar eu nu-s zugrav de meserie ci sunt muncitor forestier coborât din padurea pe care tocmai am terminat-o de taiat (si exportat la austrieci) si acuma m-am reprofilat pe altceva.