-0.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Parva – masa caldă, savurată în pauză, la căminul cultural! Primarul Ioan Strugari: E o atmosferă festivă, ca la nuntă

6 comune din județ au fost incluse în programul finanțat de Guvern „O masă caldă”. Dintre acestea, toate dau pachete alimentare, mai puțin Parva, unde, primăria a deschis ușile căminului cultural, pe care l-a transformat, fără să ezite într-o uriașă cantină.

Elevii din 6 comune din județ vor avea parte de o masă anul acesta școlar. Școlile unde învață au fost incluse în programul guvernamental „O masă caldă”. În realitate, doar elevii din Parva se bucură de o masă cu adevărat caldă, mâncarea fiind încălzită la fața locului.  Restul elevilor sunt nevoiți să se mulțumească cu pachete alimentare, care de cele mai multe ori conțin mâncare rece.

Parva are 346 de copii incluși în program, dintre aceștia primind pachet alimentar doar preșcolarii. Pentru ca restul de 230 de copii să aibă parte de o ciorbă fierbinte la prânz, Primăria Parva nu a stat pe gânduri și a deschis ușile căminului cultural, pe care l-a transformat într-o uriașă cantină.

Masa este asigurată de o firmă de catering din Bistrița, care zilnic aduce preparatele la Parva. Acolo, preparatele sunt încălzite în bucătăria căminului cultural și servite elevilor.

Elevii sunt împărțiți în două ture, ciclul primar și ciclul gimnazial și au parte de o ciobă sau supă, felul doi și un desert. Luni, la prima masă caldă servită la Parva au fost prezenți concomitent toți elevii școlii. Pentru a nu se crea haos, pe fiecare masă este trecută și clasa pe care o găzduiește.

Elevii se simt ca la nuntă

„Se pare că suntem singura comuna din județ care chiar oferă copiilor o masă caldă. Căminul cultural are singura sală în care putem servi atâția elevi în același timp. Acesta e și încălzit permanent, folosim toată infrastructura avută la dispoziție pentru a le oferi condiții copiilor. Sunt foarte bucuroși că stau împreună, sunt serviți. Se simt ca la nuntă, cel puțin în prima zi când au servit masa așa mi-au spus, că se simt ca la nuntă”, a precizat pentru Bistrițeanul.ro primarul Ioan Strugari.

Acesta a precizat că se va apela la pachet alimentar doar când în căminul cultural găzduiește alte evenimente, precum nunțile sau înmormântările.

Foto: Ioan Strugari

 

 

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: