-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Performanța n-are vârstă! La 84 de ani, Octavian Harșian lucrează peste 1.200 de hectare de pământ

Poate cel mai performant specialist în agricultură, din județ, Octavian Harșian, la cei 84 de ani ai săi încă are pe mână 1.200 de hectare de pământ. Agricultura o face cu cartea în mână, iar acest obicei nu l-a dezamăgit în ultima jumătate de secol pe care a dedicat-o culturilor și zootehniei.

Octavian Harșian are 84 de ani și își savurează bătrânețea la Dumitra, unde s-a stabilit și pus pe picioare o cramă, care-i poartă numele – Crama Harșian. Tot acolo a lucrat decenii întregi, înainte de Revoluție, la IAS Dumitra, instituție comunistă pe care, culmea a făcut-o și profitabilă. Acesta și-a pus viața pe tapet, cu povești savuroase din perioada studenției și a comunismului, la Bistrițeanul Live , în emisiunea „Oameni din Bistrița-Năsăud”.

În anul 1964 a terminat facultatea și la scurt timp s-a întors în județ. A luat pe mână IAS Dumitra, unde a făcut o adevărată performanță înainte de Revoluție. Doar merele de la Dumitra care mergeau la export au ajuns să aducă două milioane de dolari anual în fosta localitate săsească.

Alte două milioane de dolari erau reținute de stat, iar Octavian Harșian a convins autoritățile comuniste de atunci să permită exportul cu plata impozitului și să ajungă la Dumitra și celelalte două milioane care mergeau la stat.

La Revoluție, Octavian Harșian avea deja 52 de ani și o experiență vastă în agricultură, cultivată cu grijă și responsabilitate la Dumitra. Nu a stat pe gânduri și a luat un credit de 200.000 de dolari cu care și-a cumpărat o combină. Mulți ani a prestat servicii de recoltat culturile cu combinele sale, în zona Banatului.

La 84 de ani are pe mână 1.200 de hectare de teren

Încet, încet s-a reorientat spre județul natal, iar în 2002 a luat în arendă la Sărata și Domnești în jur de 600 de hectare de pământ. Terenul respectiv îl lucrează și astăzi, deși au trecut două decenii de atunci. În 2011, Harșian a mai cumpărat 600 de hectare de teren între Lechința și Galații Bistriței.

Momentan, la cei 84 de ani ai săi, Octavian Harșian are pe mână 1.200 de hectare de pământ. Cum lucrează atâta amar de teren? Ei bine, agricultorul reușește să facă performanță doar cu cartea în mână, ținând cont de proprietățile solului sau de temperatura acestuia pentru cele mai banale lucrări.

„Eu sunt omul cu cartea și am ajuns în niște vremuri când nu se poate face agricultură fără carte. Așa am făcut și cu floarea soarelui. Am constatat că și în zona noastră se poate cultiva foartea soarelui, iar în primul an de producție am avut 4.160 de kilograme la hectar de floarea soarelui. Am fost practic campion pe țară. În continuare sunt foarte mulți fermieri care au început să cultive floarea soarelui în Bistrița-Năsăud și mulți vin la mine la discuții”, a explicat Octavian Harșian, la Oameni din Bistrița-Năsăud.

Agronomul cultivă viță de vie, porumb, floarea soarelui, dar a investit și în zootehnie, deținând oi de carne și porci din rasa Mangalița.

Emisiunea la care a fost invitat Octavian Harșian o puteți urmări mai jos:

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...