UPDATE: Femeia găsită în stare de inconștiență în Piemontul Călimanilor a decedat

Mai multe echipaje de pompieri și reprezentanți ai Serviciului Public Salvamont Bistrița-Năsăud au intevenit pentru salvarea unei femei aflate în stare de inconștiență, aflată într-o zonă în care se ajunge greu. Din păcate, femeia a decedat.

Femeia de aproximativ 61 de ani se afla în stare de inconștiență pe raza comunei Budacu de Sus, într-o zonă greu accesibilă pentru autorități.

Salvamontiștii au pornit în căutarea ei în jurul orei 14:30. 

„Salvamont Bistrița-Năsăud intervine în Piemontul Călimanilor pentru acordarea primului ajutor și evacuarea unei persoane aflată în stare de inconștiență într-o zonă greu accesibilă”, au transmis cei de la salvamont.

Ulterior a fost anunțat decesul femeii. Pompierii au găsit-o în stop cardio-respirator și a fost resuscitată. Din nefericire, femeia a decedat.

„Echipajele au găsit în pădure o persoană de sex feminin în vârstă de aproximativ 61 de ani în stop cardiorespirator. S-a aplicat protocolul de resuscitare dar din nefericire corpul femeii nu a răspuns manevrelor și s-a declarat decesul acesteai la fața locului”, a transmis ISU BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: