0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Ioan Turc: Amenda dată de Agenția de Mediu pentru stația de asfalt are șanse să fie anulată

Primarul Bistriței e ferm convins că stația de asfalt va primi, în final, toate avizele necesare. „Dacă va primi avizele, atunci instanța va anula amenda!”, susține Ioan Turc.

În cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri, un consilier a întrebat care este situația cu stația de asfalt.

Am văzut că ați fost la discuții cu cei de la Agenția de Mediu. Aveți un răspuns final? Care e situația cu stația de asfalt, până la urmă? Și, legat de amenda primită, cine e responsabil? Că mai știm de amenzi plătite de primărie și nu a fost nimeni tras la răspundere. Ne puteți da niște explicații?”, a întrebat USR-istul Nicolae Pavelean.

Primarul Bistriței a răspuns la fel ca altă dată, încrezător că stația va primi avizele aferente. Mai mult, odată cu avizele primite, acesta este de părere că și amenda va fi anulată.

Am avut o întâlnire la care a participat și vicepreședintele Agenției Naționale de Mediu, directorul Agenției Județene de Mediu și colegi din primărie. Avem o singură soluție. Doar UNA: Intrarea în legalitate. Autorizarea stației existente. Avem cadru legal. În acest moment suntem pe procedură cu Ageția Județeană pentru Protecția Mediului. Cred că voi fi în măsură, într-un termen scurt, să vă dau vestea așteptată. Și anume, că stația de asfalt poate funcționa. Și nu doar tehnic. Dar trebuie și să intrăm în legalitate.

În ce privește amenda, ea a fost contestată. În situația în care intrăm în legalitate, categoric că vom avea câștig de cauză și în instanță. Adică instanța nu poate reține în sarcina Primăriei Bistrița plata amenzii în condițiile în care motivul pentru care a fost dată sancțiunea, dispare!”, a declarat Ioan Turc.

Mai multe despre situația stației de asfalt, aici:

Vicepreședintele de la Protecția Mediului, convocat la Bistrița să lămurească autorizarea stației de asfalt

Garda de Mediu a amendat Primăria Bistrița și i-a cerut să desființeze noua stație de asfalt

Primăria Bistrița: Stația de asfalt nu are nevoie de autorizație de construire

Primarul Ioan Turc despre desființarea stației de asfalt: „Cineva a greșit, e limpede acest lucru. Cine a greșit va suporta sancțiuni”

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Ai folosit factorul politica sa incalci legea, sa ascunzi incompetenta… ați merita tu și vicepresedentele lui peste ptajit bulau nu laude… omul de rand cqnd e amendat sa plătească și sa respecte legea pe când acești politruci nimic…rusine Turc !!!

  2. Va amăgiți domnule primar și amăgiți și bistrițenii.
    Ar trebui plătită de cine este vinovat de amplasarea ei fără acte, autorizație.
    Dar sunteți de mana cu cei vinovați și defilați cu ei, mai trebuie sa i premiați inclusiv pe loazele și amantele „primăriei”
    Asta-i motivul pentru care nu vrea sa mai aud de voi.

  3. Rușine politruc mincinos și incompetent ne-am saturat de tine și de serparia din primărie tine minte Turc în 2024 nici măcar rudele tale nu te vor mai vota.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...