2 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Tânăr bistrițean săltat la graniță și băgat după gratii!

Un tânăr bistrițean se întorcea acasă din străinătate. De la intrarea în țară însă, transportul i s-a schimbat cu duba poliției. A fost săltat de polițiști și pus după gratii.

Se întorcea fericit acasă, dar la intrarea în țară lucrurile s-au schimbat.

În timp ce efectua formalitățile de intrare în țară, un tânăr bistrițean s-a văzut luat pe sus de polițiști.

Cu doar câteva zile înainte, judecătorii din Bistrița îl condamnaseră la închisoare. Așa că la frontieră, oamenii legii l-au luat și l-au dus în arestul IPJ Satu Mare. De acolo va fi transferat în Penitenciarul Bistrița.

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea au identificat un cetăţean român pe numele căruia era emis, de către autorităţile din Bistrița Năsăud, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Joi, 20 octombrie a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară un cetăţean român în vârstă de 21 de ani, domiciliat în județul Bistrița Năsăud.

Cu ocazia formalităţilor de frontieră, la controlul efectuat de către colegii noştri s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, în octombrie 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Judecătoria Bistrița l-a condamnat la doi ani și patru luni de închisoare pentru săvârșirea de infracţiuni la regimul circulației. Persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun” transmite IPJ Satu Mare, conform Vasiledale.ro

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...