Ioan Turc a făcut o postare pe Facebook prin care anunța că „lucrările la CNLR sunt în grafic”. Deputatul Daniel Suciu i-a dat o replică: „Vă spun eu cât a fost de greu!”.
Primarul Bistriței, Ioan Turc, posta ieri pe Facebook un update privind stadiul lucrărilor la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”.
„Reabilitarea clădirii principale a Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, în grafic!” scria edilul în mediul online.
La doar câteva ore distanță, deputatul Daniel Suciu i-a dat replica, tot online.
„No domnule Turc, zici că totul este în grafic? Dacă vrei, în particular sau public, îți spun cât de greu a fost să o reușim cu Liviu”, este postarea social democratului.
Daniel Suciu a atașat câteva imagini care „aduc aminte” de zbaterea sa pentru finanțarea lucrărilor, pe vremea când era Vicepremier și ministrru al Dezvoltării. În 2019 a reușit să obțină banii necesari pentru reabilitarea Colegiului, un proiect aflat doar la stadiul de discuții, ani de zile.
Mai multe despre atragerea fondurilor pentru CNLR, de acum trei ani de zile, în articolele de mai jos:
Daniel Suciu promite să ajute Bistrița! Se ”zbate” pentru două proiecte mult discutate