Cristian Mircea Nicula, inspectorul general al ISJ BN, ar fi de acord ca în liceele și școlile din județ să se facă teste anti-drog.
Profesorul Cristian Mircea Nicula a vorbit în studioul Bistrițeanul Live despre problema drogurilor și provocările noului an școlar.
„Elevii care sunt vulnerabili, cei de clasa a VIII-a și a IX-a, trebuie să fie conștienți că nu există drum de întoarcere. Trebuie să le explicăm și trebuie să înțeleagă și părinții. Multă lume m-a blamat, spunând că problema nu e la părinți. Dar eu cred că da, problema este și acasă”, a spus prof Cristian Nicula.
Inspectorul școlar general a fost de acord să ia exemplul celebrei universități Oxford. Aici părinții au de semnat un contract de școlarizare care prevede inclusiv un teste aleatorii anti-drog la care elevii pot fi supuși din când în când.
„Orice metodă este bună pentru a preveni consumul de droguri. Dar trebuie să ne raportăm și la legislație. Dacă o asemenea măsură a dat roade și a avut efecte pozitive la Oxford, cu siguranță ar fi bună și aici. Am să trimit această propunere către Ministerul Educației”, a mai spus prof. Cristian Nicula.
Inspectorul școlar general a mai precizat că va discuta această idee și cu colegii săi de la Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud.
„Copiii trebuie să știe să pună NU dealerului. Trebuie să învățăm să ne protejăm familia, școala… Există Legea 142 în care sunt specificate măsurile pentru traficul de droguri în școală. Aici sunt prevăzute pedepse cu închisoare de până la 5 ani pentru dealerii care activează în perimetrul școlilor.
M-am ocupat personal și am făcut un material pe care l-am distribuit diriginților. I-am rugat să-l distribuie și părinților. Trebuie să fim pregătiți, să recunoaștem simptome și să știm cum să acționăm”, a mai spus profesorul Cristian Nicula.
Stați liniștiți , că vor fi destui părinți ,, deștepți” , care nu vor semna.
Încă un tânăr aici a murit,
Dar nouă nici că ne pasă.
Altă făclie pe bănci a jelit,
Mai puțin cu unul în clasă.
Cine aduce marfa în școli
Elevii să cumpere-o doză?
Cine plasează recenții soli
Ce promit viața mai roză?
Primarii țin știutul discurs,
Temperează – electoratul,
Vând o veche piele de urs,
Astupă ca mâțul – rahatul.
https://youtu.be/JN8g10HqDig