0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Ziua inginer mecanic, noaptea artist. Povestea Dianei Apolțan – bistrițeanca ce dă personalitate ulcelelor nelipsite din casele românilor

Diana Apolțan este inginer mecanic ziua, iar la căderea nopții își lasă imaginația să danseze și să dea naștere unor adevărate opere de artă. A atras atenția cu cănile sale emailate, care seamănă cu ulcica nelipsită din casele românilor, pe care le-a „îmbrăcat” în personalitate.

Un artist în adevăratul sens al cuvântului, aceasta este gândul care-ți zboară prin cap când îi vezi cănuțele, tablourile și obiectele personalizate ale Dianei. Este o tânără de 25 de ani, care de doi ani lucrează ca inginer mecanic, în secția de prelucrări metalice a celor de la Îndemânarea.

A intrat în pâine încă de când a terminat Masteratul, însă n-a abandonat niciodată marea sa pasiune: arta, cu care cochetează încă din primul an de facultate. Asta și spune despre ea: sunt inginer pe timpul zile, iar noaptea sunt artist.

„Activez în mai multe direcții. Am terminat Liceul Pedagogic și am ajuns apoi la Politehnică. Nu am făcut artele, am învățat pe cont propriu, am mai făcut câte un curs. Am încercat să mă dezvolt singură și să iau informația de peste tot de unde am putut”, spune Diana.

Unul dintre cele mai inedite și apreciate produse ale sale este cănuța emailată, care seamănă cu ulcelele nelipsite din bucătăriile românilor. Doar că celebra ulcică a fost „upgradată” și dotată cu… personalitate.

Clasica ulcică dotată cu… personalitate

A făcut furori cu ele anul trecut la Povestea Vinului, iar apoi au curs cererile pentru cănuțe personalizate. De cele mai multe ori, cănuțele ajung să spună povestea posesorului, să-i surprindă personalitatea, ocupația sau chiar… visul.

„Cănile se numără printre cele mai populare produse ale mele. Anul trecut am fost la Povestea Vinului și după eveniment au explodat cererile. A fost foarte fain să văd că lumea se lumina la față când vedea cănuțele. Eu fac totul aproape, mi-am luat echipamente. Cumpăr doar cănile, căni emailate, clasicele ulcele. Am vrut să fie altceva”, mai spune artista.

Proiectele personalizate care spun o poveste sunt preferatele Dianei. Își amintește că la un moment dat i s-a cerut un tablou cu o mașină ilustrată. A aflat ulterior că a ajuns în Germania, la un mecanic care lucrase cu giganții de la Formula 1.

Spune că dacă s-ar concentra 100% pe artă ar putea să trăiască din asta și nu o dată a simțit dorința să facă asta. Deși pare greu de crezut, îi place și job-ul din timpul zilei, la care nu vrea momentan să renunțe.

Pe Diana Apolțan o găsiți pe Facebook și pe Instagram, iar în weekend vă puteți delecta cu cănuțele sale personalizate la cea de-a doua ediție a Poveștii Vinului. PS: Diana a făcut magie și cu afișul evenimentului.

Foto: Diana Apolțan

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...