FOTO – Ioan Turc: Situația pe strada Viorelelor e provizorie! Avem în vedere deschiderea temporară a traficului ușor, de acolo, spre Codrișor

Strada Viorelelor a fost asfaltată ieri, cu o „bandă de mixtură, pe mijloc”. Primarul Ioan Turc a explicat că situația e provizorie. Și face parte din intenția de deschidere a unei bretele pentru traficul ușor, de pe Viorelelor până la ștrandul Codrișor.

Locuitorii de pe strada Viorelelor au fost șocați ieri, de două ori.

De foarte mult timp am așteptat ca strada să se asfalteze. Am primit doar pietriș, până acum. Dar când am văzut mașina cu mixtura asfaltică, nu ne venea să credem. A fost primul șoc.

Iar al doilea a fost că s-a pus doar un covor de mixtură asfaltică. Pe mijloc. adică… nu pot trece două mașini una pe lângă alta. Muncitorii au spus că așa li s-a transmis”, au explicat, pentru Bistrițeanul.ro, locatarii de pe strada Viorelelor.

Ioan Turc: Situația e provizorie!

Contactat de reporterii Bistrițeanul.ro, primarul a explicat că situația este provizorie, nefiind vorba de o asfaltare propriu-zisă.

Strada respectivă are nevoie de șanțuri, de canalizare. Deci e un proiect amplu ce cuprinde și aceste lucrări. Și încă nu facem aceste lucrări. DAR, lucrând la podul Jelnei, am zis să le facem această bucurie celor de pe strada Viorelelor, și am turnat mixtură asfaltică, un covor, pe acea stradă.

Dar subliniez, e ceva provizoriu, până va fi gata proiectul ce prevede și realizarea canalizării și a șanțurilor”, a explicat Ioan Turc.

Mai mult, strada va fi folosită ca o „alternativă” pentru traficul ușor.

Vrem să deschidem breteaua de pe lângă râul Bistrița, până la ștrandul Codrișor, pentru trafic ușor. Date fiind lucrările care se fac pentru proiectele de mobilitate din oraș, ne gândim să deschidem această porțiune, strada Viorelelor și breteaua pe malul Bistriței dar DOAR pentru traficul ușor.

Odată ce vom avea stația de asfaltare pusă în funcțiune, vom trasa tot așa, un covor de mixtură asfaltică și pe porțiunea de pe malul Bistriței, pentru că nu o putem lăsa așa cum arată acum”, a explicat primarul Bistriței.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Desteptule, dar gropile alea frezate de pe Valea Jelnei nu le-ai vazut sa arunci si acolo niste mixtura asfaltica?
    Nu ti-a zis pretenu Dolha ca-n fata casei lui au ramas gropile frezate si neasfaltate?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: