Când recunoștința se măsoară în performanță. Elevii îngrijiți și pregătiți de măicuțele din Pasul Tihuța își clădesc carierele

De ani de zile, măicuțele de la mănăstirea din Pasul Tihuța îngrijesc și pregătesc copii de grădiniță și școală, care locuiesc în zone izolate ce nu le-ar permite să ajungă zi de zi la cursuri, în special iarna. Recunoștința acestora nu întârzie să apară, unii dintre ei clădindu-și deja adevărate cariere.

Discrete, cu atenție și dăruire maximă, așa îngrijesc măcuițele din Pasul Tihuța copiii care le ajung pe mână. Este vorba în special de copii care locuiesc în zone izolate, care ar face drumul zilnic spre școală imposibil, în special iarna. Așa că sunt găzduiți și îndrumați, pe perioada școlii, de măicuțe.

Măicuțele reușesc să valorifice tot potențialul pe care îl au acești copii, iar rezultatele foarte bune la învățătură nu întârzie să apară, deși în alte circumstanțe acestor elevi nu li s-ar fi dat mari șanse.

Reușitele elevilor și ale măicuțelor au fost dezvăluite de Hans-Joachim Janus, un neamț care face voluntariat la mănăstirea din Piatra Fântânele. Potrivit acestuia, Iulia, una dintre elevele care a terminat clasa a VIII-a vrea să se facă arhitect, susținută fiind de măicuța Siloana, responsabilă de lucrările care se execută la mănăstire.

Iulia a fost a doua elevă acceptată la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” din Bistrița, secția Arhitectură. Și Ioan s-a clasat pe locul al doilea la selecția elevilor la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”. Dumitru va merge la liceu în Suceava, la biologie-chimie. Visează să studieze medicina și să se facă doctor.

Foto: Hans-Joachim Janus.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: