FOTO – Patru premii din patru, pentru tinerii pianiști din Bistrița: „Când au coborât de pe scenă pur și simplu mi-au dat lacrimile”

Toți elevii din Bistrița care au participat la Concursul de interpretare instrumentală „Tineri Pianiști” desfășurat la Târgu Mureș s-au întors acasă cu premii importante!

Două premii I și două premii II au adus acasă elevii pregătiți de profesoara Melinda Deac de la Liceul de muzică „Tudor Jarda”:

  • Alesia Bătinaș (clasa a IV-a) – Premiul I
  • Lucas Salanță (clasa a VI-a) – Premiul I
  • Miruna Bologa (clasa a III-a) – Mențiune
  • Vanessa Sirressi – Premiul III

A fost un concurs destul de dificil. Au fost concurenți din toată regiunea, de la școli foarte bune de muzică. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că văzându-se acolo unii pe alții, elevii din Bistrița s-au descurcat impecabil. Au fost cuprinși de atmosfera concursului și au fost influențați în bine. Au crescut foarte mult în valoare, într-un timp scurt.

A fost farmecul momentului – să simtă scena, competiția, juriul. Copiii nu au experiență în cântat la concursuri. Impecabil s-au descurcat. Când au coborât de pe scenă  pur și simplu mi-au dat lacrimile”, ne-a mărturisit profesoara Melinda Deac.

Organizatorii au oferit și premii în bani copiilor.

Nivelul de dificultate este foarte ridicat. Elevii de liceu au ajuns să cânte repertorii de Master, de Conservator. Elevii mei au venit acasă foarte motivați și deciși să studieze mai mult peste vară. Motivația este importantă într-un asemenea concurs. Și-au dat seama că nu doar ei studiază pe lumea asta. Că sunt unii care studiază și mai mult sau cântă și mai bine. Au văzut unde au de ajuns… Acesta este nivelul”, a mai povestit profesoara Melinda Deac.

Nu sunt singurele premii pentru pianiștii bistrițeni. Profesoara Melinda Deac s-a declarat foarte mândră și de cele trei premii II câștigate de elevii săi la Concursul Național Margareta Sterian din Buzău. Aici au participat elevele Liceului Tudora Jarda Alesia Bătinaș, Raluca Moldovan și Debora Vacari.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: