O tânără din Teaca este căutată cu disperare de familie. Aceasta a plecat la muncă, la Leoni. Apoi nu s-a mai putut lua legătura cu ea. A fost sesizată și poliția.
În 10 mai, Antonia Tamara Egyed a plecat de acasă spre serviciu, la Leoni. Nimeni nu bănuia nimic până când nu au reușit să o mai contacteze.
”Am sunat-o, dar la toți din familie ne-a blocat numerele. Am sunat-o de pe alte numere de telefon, iar când ne auzea vocea, ne închidea. Apoi, nu am mai putut-o suna, pentru că probabil și-a scos cartela. Și nu mai știm nimic de ea. Vă dați seama, la câte se întâmplă în ziua de azi, că ne trece prin gând ce e mai rău„ au explicat, pentru Bistrițeanul.ro, membrii familiei Antoniei.
Semnalmente – tânăra are:
- înălțimea de 1,70 m
- greutate de aproximativ 80-90 de kg
- păr șaten mediu
- față ovală, ten deschis și ochi căprui.
La data dispariției era îmbrăcată cu:
- o bluză de culoare neagră tip polar
- pantaloni de trening negri
- pantofi sport albi
”Am înțeles de la șeful de pe secția unde ea lucra la Leoni că ea și-a dat demisia în ziua aceea. Și că și-ar mai fi dat și un băiat demisia, tot atunci. Dar noi nu știm nimic de ea. Vrem să știm că e bine! Am anunțat și poliția și sperăm să dăm de ea!” au mai spus membrii familiei tinerei.
Dispariția Antoniei a fost sesizată polițiștilor în data de 12 mai. Cine o vede pe Antonia este rugat să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție, să sune la 112 sau la numărul fratelui Antoniei – 0742.688.580.