0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Alexandra Corcode, absolventa Colegiului „Andrei Mureșanu” din Bistrița, apreciată de The New York Times

Alexandra Corcode a absolvit Colegiul Național „Andrei Mureșanu” și și-a dorit de la început să studieze în străinătate. Este studentă la Academia Regală de Arte din Haga și a bifat recent o victorie în carieră, ajungând „în vizorul” celor de la New York Times!

Alexandra Corcode a absolvit acum doi ani Colegiul Național „Andrei Mureșanu”. A aplicat la New York University of Abu Dhabi, fiind repartizată la campusul din Shanghai. „Dar aici trebuia să plătesc taxe de școlarizare de 50.000 de dolari. Așa că am renunțat. Am aplicat apoi la Royal Academy of Art, în Haga, la Fotografie, ne-a povestit Alexandra Corcode.

Am reușit să acopăr aici cumva golurile acumulate în România. Se pune mult accent pe munca în echipă, pe inițiativa studentului. Profesorii în general aici nu iau decizii pentru tine, ca student… Sunt sesiuni speciale de feed-back, te ghidează, îți pun întrebări, în loc să-ți livreze răspunsul direct…”, ne-a mai explicat Alexandra Corcode.

Deși este abia în anul II de studiu, Alexandra Corcode a bifat recent o victorie în cariera sa. A participat la a 9-a ediție New York Portofolio Review.

Este vorba despre un demers susținut de New York Times Photo Department, Photoville și Craig Newmark Graduate School of Journalism din New York.

Au fost peste 3.000 de aplicații trimise din toată lumea, de fotografi pasionați care râvnesc la o colaborare cu celebra publicație.

Alexandra Corcode a fost aleasă alături de alți 87 de participanți, fiind singura din Europa de Est și printre cei mai tineri participanți.

Lucrările sale au fost apreciate de specialiști de Național Geograpfic, Associated Press și Philadelphia Inquirer.

Ar fi trebuit să ajung la o prezentare, la New York, cu acest prilej. Însă din cauza pandemiei, întâlnirea s-a desfășurat online.

Nu este propriu zis o competiție. Am trimis un portofoliu, o scrisoare de motivație și CV-ul meu. Pe baza acestora ești selectat pentru ca cele mai importante personalități în domeniul fotografiei să-ți studieze portofoliul. Ei își reactualizează astfel o bază de date a fotografilor din întreaga lume. Pe baza acesteia, aș putea colabora în viitor cu ei. Ar fi un fel de job plătit, ca eu să fac fotografii în diferite contexte sau locuri…”, ne-a explicat Alexandra Corcode.

Recent a participat la o excursie cu școala – o excursie de documentare într-un oraș străin. „Am ales Köln (Germania), pentru că nu mai fusesem aici. Proiectul meu a fost despre imigranți și refugiați. M-am focusat pe un refugiat din Uganda, stabilit în Köln din 2016”, a explicat Alexandra Corcode.

Câteva dintre fotografiile realizate în Köln pot fi admirate AICI.

Anul trecut, în decembrie Alexandra Corcode a primit o bursă și în Veneția, participând la un masterclass susținut de Alex Majoli. „Masterclassul a fost oferit de Magnum, una dintre cele mai importante și vechi organizații de fotografie. Ei oferă o singură bursă, și , din fericire, am fost aleasă eu, tot pe bază de portofoliu.

Mă focusez acum pe fotografie documentară și m-ar interesa să explorez și dimensiunea asta a foto-jurnalismului. Mă preocupă temele mai dificile și fotografiile de război, între altele…”, ne-a mărturisit Alexandra Corcode.

A expus până acum în Groeningen (Olanda), la Festivalul Northern Lights, anul trecut. În 2019 a participat la Art Form Festival (Cluj-Napoca), expunând și în cadrul Louder Art – o expoziție de fotografii care a ajuns în București, Moscova, Serbia și Helsinki.

Alexandra Corcode și-a transformat proiectul de admitere într-o expoziție online:

The yard of their house during the winter. Susana lives alone and makes paths in the snow.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...