0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Clădirile istorice din buricul târgului, „mutilate” cu termopane din plastic. Petrus Italus Trust: „Este sinistru ce ne faceți”

Petrus Italus Trust – Alianța pentru Patrimoniul Bistrițean atrage atenția asupra practicilor celor care dețin clădiri istorice, dând exemplu un imobil de pe un pasaj, unde ferestrele istorice în ancadrament boltit au fost înlocuite cu termopane albe. Asociația spune că aceste practici sunt ilegale, însă rareori cei care le au sunt pedepsiți.

Asociația Petrus Italus Trust – Alianța pentru Patrimoniul Bistrițean a făcut publică una dintre practicile celor care dețin clădiri istorice în buricul târgului. Pentru a-și asigura o izolare mai bună locuinței, aceștia înlocuiesc geamurile istorice cu termopane:

„Iată ce se întâmplă chiar pe un pasaj apropiat de Primărie (Pasaj de la Liceul Liviu Rebreanu spre Dornei): ferestre istorice în ancadrament boltit înlocuite cu termopane stil benzinărie/chioșc de biscuiți. Așa ceva este în mod evident ilegal și multiplicat, o să ne transforme într-un fel de târg învelit în PVC și polistiren”, spune asociația.

Aceasta mai precizează că Direcția Județeană pentru Cultură, sesizată își face treaba, însă atribuțiile îi sunt limitate, iar dosarele făcute de Poliția Locală nu prea au niciun rezultat.

„Oameni buni, dacă vreți eficiență termică în clădirile vechi, faceți un dosar simplu la Direcția Județeană de Cultură care vă va îndruma cu opțiuni viabile care să nu distrugă clădirea. Sau contactați-ne să vă ajutăm cu un sfat. Puteți pune sticlă dublă sau triplă pe ferestre din lemn, nu puneți PVC că e sinistru ce ne faceți tuturor, nu numai dumneavoastră invitând condens și boală în casă! Sun tâmplari buni care fac asta”, completează cei de la Petrus Italus Trust, într-o postare pe FB.

Foto: Petrus Italus Trust 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Invitam toate ONG-urile și ministerul culturii să contribuie cu bani nu cu sfaturi ca să facem ferestre cum visați voi. Un geam de care visați voi incepe de la 5000 lei. Vi se pare ca ne scaldam in bani? Facturile la gaz iarna nu va fac pe voi sa suferiti. Tot ziceti de oameni ca nu respecta, dar sediul partidului PSD respecta? Au termopane de pvc incastrate in rama de lemn. Toti locatarii care traim in case monument și zone protejate va asteptam sa veniti sa le izolati cum vreti voi si sa puneti ce termopane vreti pe banii vostri ca nu avem nimic impotriva daca va trebuie monumente si avioane, ca pe noi nu ne incalzesc iarna visele voastre

    • Ff corect
      Ps domnul asta ce studii are de ckndamna sub forma asta? Il intre si eu: tu stii ce mananci?
      Mai bine ai umbla dupa bani facand proiecte europene ….
      Afirmatiile tale suna a intimidare ptr ca omul sa ti de a lucru,

      ….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...