9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

O româncă stabilită în America invită artiștii internaționali să își pună amprenta pe bornele de pe Via Transilvanica

Îndrăgostită de Via Transilvanica, Daniela Kammrath, o româncă stabilită în Washington DC, a făcut apel la artiști din întreaga lume să își pună amprenta pe bornele traseului, devenite adevărate opere de artă. Cele mai bune 25 de design-uri vor fi materializate de artiști români.

Potrivit Tășuleasa Social, Daniela Kammrath, o română stabilită în Washington DC a început să rezoneze cu proiectul Via Transilvanica încă de la începuturile sale.

A sprijinit traseul de drumeții cum a putut mai bine, apelând chiar la artiștii internaționali pentru a-și pune amprenta asupra bornelor care îi însoțesc pe cei ce iau la pas Via Transilvanica. Românca a luat și o serie de interviuri artiștilor care au sculptat bornele de pe Via Transilvanica.

Aceasta organizează un concurs de design-uri la care pot participa artiști din întreaga lume. Cele mai bune 25 de design-uri vor fi puse în practică de sculptorii români, iar bornele vor ajunge pe traseul Via Transilvanica.

„Traseul care se întinde pe 1.400 de kilometri și unește peste 400 de comunități, din nord-nord-estul României până în vest-sud-vest este cel mai important traseu de drumeții din Europa de Est. Este, de asemenea, cea mai lungă expoziție de artă din lume. Toate bornele kilometrice de pe traseu au fost sculptate manual de sculptori în Bistrița. Munca a început în 2018, iar acum sunt peste 1.100 de borne amplasate pe traseu. Partea artistică a poriectului a avut un impact puternic asupra mea, întrucât și partenerul meu este artist și apreciez pasiunea și creativitatea pentru transformarea pietrei în sculptură”, notează Daniela, într-un articol dedicat traseului Via Transilvanica.

Întreg articolul îl puteți citi AICI.

Foto: Tășuleasa Social

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: