RESPECT: Locuri din Năsăud, „botezate” cu numele medicului veterinar Franz Payer, din Austria

Doctorul veterinar Franz Payer s-a stins, la Năsăud, acum 45 de ani, însă localnicii îl pomenesc și acum. Dovadă – unele locuri din zonă poartă încă numele ilustrului personaj. Pentru o vreme, acesta a fost și directorul fabricii de bere din localitate.

Muzeul Grăniceresc din Năsăud ne reamintește una dintre figurile ilustre ale localității. Este vorba despre doctorul veterinar Franz Payer (1892-1977). Medicul este pomenit şi astăzi în zona Năsăudului. O demonstrează proprietăţile deţinute în perioada interbelică de Franz Payer. Unele toponime păstrează încă numele fostului proprietar: Dealul lui Payer, Dâmbul lui Payer…

Muzeul Grăniceresc Năsăudean îi dedică o pagină, amintind că medicul veterinar s-a născut la Rohrau (Austria).

A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Viena şi a participat la Primul Război Mondial, ca ofiţer de ulani pe frontul din Italia.

După destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi făurirea României Mari, Franz Payer acceptă invitaţia guvernului român, dispus să preia 50 de medici veterinari austrieci.

În cadrul acestei acţiuni, Franz Payer ajunge la Bistriţa ca medic veterinar la Regimentul de Vânători de Munte din localitate.

Se căsătoreşte cu Olga von Kronenfeld, originară din Năsăud, din renumita familie Goldschmidt. „Ultimul Goldschmidt a murit la 1905. A avut cinci fete, dintre care două căsătorite cu mari oameni de cultură și patrioți români: Iulian Martian și Virgil Sotropa”, notează cei de la Muzeul Grăniceresc Năsăudean.

Franz Payer îşi va desfăşura ulterior şi o parte din activitate la Năsăud. De pildă, medicul veterinar a preluat, după moartea lui Iulian Marţian, conducerea Fabricii de bere.

Foto @ Colecţia Muzeului Grăniceresc Năsăudean

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: