0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

205 ani, de la nașterea lui Andrei Mureșanu. Cum va fi celebrat poetul la colegiul care îi poartă numele

Se împlinesc astăzi 205 ani de la nașterea poetului Andrei Mureșanu. Elevii și profesorii colegiului care îi poartă numele vor celebra pe parcursul întregii zile evenimentul.

Pentru cei de la Colegiul „Andrei Mureșanu” sărbătoarea a început la ora 8:00, cu intonarea imnului național, la stația școlii. De altfel, Andrei Mureșanu este autorul poemului «Un răsunet», scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele). Acesta a devenit imn revoluţionar, fiind numit de Nicolae Bălcescu «Marseilleza românilor».

Din 1990, Un răsunet a devenit imnul de stat al României.

Elevii și profesorii Colegiului „Andrei Mureșanu” și-au intitulat evenimentul „Sărbătoare pentru minte inimă și literatură”. Amintind astfel de faptul că Andrei Mureșanu a început să publice poezii în revista «Foaia pentru minte, inimă şi literatură». 

Cursurile de astăzi, la CNAM, au început, de altfel, cu un medalion în care a fost prezentată biografia poetului. Fiecare cadru didactic a prezentat la oră un scurt material în acest sens. 

De la ora 15:00, în sala de sport a colegiului se desfășoară Concursul istoric-literar, „Știi cine a fost Andrei Mureșanu?”. La concurs vor participa câte doi elevi din fiecare clasă de-a IX-a, desemnați de profesorul de română al clasei.

Până la ora 16:00, echipele fiecărei clase vor trimite scurte materiale video realizate despre Andrei Mureșanu.

Acestea vor fi postate pe canalul de YouTube al proiectului și pe pagina de Facebook al acestuia. Echipa câștigătoare va fi desemnată în funcție de voturile cumulate pe cele două rețele, sâmbătă, la ora 14:00.

Coordonatorii proiectului „Sărbătoare pentru minte, inimă și literatură” sunt profesoarele Irina Vlas și Crina-Sorina Peter.

Cum a salvat o telegramă Casa Memorială Andrei Mureșanu din Bistrița

Andrei Mureşanu este unul dintre cele mai cunoscute personaje ale literaturii române transilvănene de la mijlocul secolului 19. S-a născut în Bistriţa, într-o familie de ţărani.

Tatăl său, Teodor, ţinea în arendă o moară de argăsit scoarţă. Din această activitate asigura existenţa familiei cu trei copii. În anul 1825 e primit ca elev la Şcoala normală săsească din Bistriţa. Peste câţiva ani trece la liceul piariştilor, din acelaşi oraş, făcându-se remarcat printre elevii cei mai buni.

În 1832 ajunge la Blaj, unde este ajutat de profesorul Nicolae Marin şi studiază doi ani filosofia, apoi teologia – povestește Valer Rus, muzeograf şi director al Muzeul „Casa Mureşenilor” din Braşov, citat de Adevărul.

La Blaj, este coleg de studenţie pe George Bariţu, care coordona o trupă, actorii jucând spectacole de teatru în limba română. „Cu Bariţiu leagă o prietenie adâncă, prelungită apoi de-a lungul multor ani la Braşov. (…) George Bariţu părăseşte Blajul, preluând conducerea şcolii române din Braşov, în anul 1837. Se gândeşte să-l aducă de la Blaj şi pe Andrei Mureşanu.

Întrucât poetul era încă student în ultimul an, Bariţiu îi obţine dispensa de a intra în învaţământ fără a-şi fi terminat studiile. Astfel că în anul 1838, Mureşanu se stabileşte la Braşov, ca institutor la şcoala română condusă de Bariţiu.

Peste doi ani, în 1840, trece ca profesor la gimnaziul românesc… În paralel,  începe să colaboreze la gazetele lui Bariţiu, cu poezii şi articole“, a mai explicat Valer Rus.

Poezia sa e din ce în ce mai combativă și conectată la frământările sociale ale poporului. La 1848, Andrei Mureșanu se numără printre fruntaşii revoluţiei. Atunci a fost momentul în care a scris Răsunetul, devenit marşul revoluţionarilor români din Transilvania.

Poetul a avut parte de un destin tragic, remarcă Adevărul. A fost luat prizonier de armata ţaristă, în 1849, după eșecul Revoluţiei, şi dus până în nordul Moldovei.

La întoarcere, s-a stabilit ca funcţionar la Sibiu, fiind şi translator de limba română la Buletinul oficial al guvernului. A suportat greu munca de conţopist, și continuă să scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar.

În ultimii ani ai vieţii traduce „Nopţile lui Young” şi o bună parte a Analelor lui Tacit.

Andrei Mureşanu s-a pensionat în 1861, dar pensia nu-i ajunge să-şi întreţină familia. În 1862 îşi tipăreşte în volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor în presă, precum şi o parte din traduceri.

Vânzarea cărţii i-ar fi adus o oarecare înviorare în bugetul familiei. Dar cărţile se vând greu. Iacob Mureşanu a făcut apeluri insistente către publicul român, în Gazeta Transilvaniei, să-l ajute pe poetul aflat în mizerie şi bolnav, cumpărându-i poeziile. Societatea „Astra” i-a acordat lui Mureşanu un premiu de 50 de galbeni.

Poetului imnului naţional a murit în noaptea de 11 spre 12 octombrie 1863, la Braşov, în sărăcie. În anunţul mortuar publicat în „Gazeta Transilvaniei” se arată că moartea a survenit „în urma unui morb nervos îndelungat”. 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. (După Mihai Eminescu)

    S-a stins viața falnicei Bistrițe,
    Cu arteziene, struți și festivaluri,
    Cu pârtii și nocturne sus, pe dealuri,
    Când ningea fain și fără lapovițe.

    Bistrița – bal mascat și recitaluri
    Consacră școli, directori, grădinițe,
    Cu popi care-i servesc din lingurițe
    Pe cei ce-și fac prin ceruri idealuri.

    Un turn săsesc sinistru ora bate.
    Lumea întreabă: ce ne-aduce mâine?
    Ca-n ţintirim tăcere e-n cetate.

    Când Mureșanu singur mai rămâne
    Să ne tragă din somnul cel de moarte,
    Răsună viu “Deșteaptă-te, române!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...