Deputatul PSD BN Bogdan Ivan Gruia a susținut ieri, într-o postare pe pagina sa de socializare, că spitalele ar trebui deschise inclusiv pentru bolnavii cronici. „Nu, nu se mai poate!”
„Nu, nu se mai poate! Sacrificați viețile părinților, bunicilor și copiilor noștri datorită incompetenței voastre guvernamentale! Vă dați filme în mintea voastră și vă credeți smart și de neînlocuit. Nu aveți empatie și se pare că nici suflet și nici Dumnezeu…”, a mai spus Bogdan Ivan Gruia.
Deputatul s-a referit și la celebrul film „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte!”
„Nu ați vizionat originalul. Acolo, nebunul satului, interpretat de Amza Pellea se sacrifica pentru comunitate!
În scenariul vostru, voi trebuie să trăiți, să vă împărțiți funcții și putere. Că oamenii suferă și mor cu zile, nu vă interesează!
Deschideți spitalele pentru bolnavii cronici! Dacă nu, nici oamenii și nici Dumnezeu nu o să vă ierte!”, a conchis Bogdan Ivan Gruia.