0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Casa de Pensii NU mai face față solicitărilor de ajutor de deces! ”E prea multă moarte”

Numărul de bistrițeni care mor e tot mai mare. Solicitările de ajutor de deces au explodat, comparativ cu anii trecuți. Casa de Pensii NU mai face față colicitărilor. ”E prea multă moarte! În două zile deja avem adunate 55 de solicitări pe care le vom onora de îndată ce vom primi banii de la București” a explicat șefa instituției.

În ultima perioadă, ZILNIC mor bistrițeni infectați cu COVID. Pe lângă aceștia, mai sunt alții care mor din alte cauze. Numărul deceselor a crescut alarmant. Concomitent, și solicitările de ajutor de deces.

Avem extrem de multe solicitări. Dacă vine cineva la ora 14.00, la noi la instituție, se sperie de câți oameni sunt în negru, solicitând sau ridicând ajutoarele de deces. E PREA MULTĂ MOARTE. Rămânem fără pensionari. Dacă în TOATĂ luna octombrie 2020 am plătit 271 de ajutoare de deces, anul acesta, PÂNĂ în 13 octombrie am plătit 258 de ajutoare de deces. Deci până la finalul lunii se poate chiar dubla” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Sanda Vișan, directoarea Casei de Pensii.

Așa se face că unii dintre cei ce solicită acest ajutor NU îl pot primi pe loc.

Facem solicitări săptămânal către București. Așa cum spuneam, am plătit în această lună 258 de ajutoare de deces. Și în două zile ni s-au adunat alte 55, pe care le vom onora de îndată ce vom primi banii de la București. Cât de repede posibil!” a subliniat Sanda Vișan.

La fiecare început de an, Cassa de Pensii face o estimare a bugetului necesar pentru plata ajutoarelor de deces.

Dacă în 2020 am plătit ajutoare de deces în valoare de 16.936.433 de lei, pentru anul 2021 noi am estimat undeva la 24 de milioane. Deja am plătit 17.300.000 de lei, adică DEJA peste suma acordată pe TOT anul trecut!” a explicat Sanda Vișan, directoarea Casei de Pensii Bistrița.

Aceasta a asigura pe TOȚI cei ce solicită aceste ajutoare de deces că le vor primi în CEL MAI SCURT timp posibil.

E prea multă moarte. Așa ceva NU am mai văzut, nu am mai pățit. Așa ceva NU am mai avut niciodată!” a concluzionat Sanda Vișan.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...