În timp ce mulți dintre noi își irosesc timpul în fața ecranelor, ignorând mișcarea în aer liber – Ioan Andresi ne demonstrează la cei 70 de ani împliniți – că merită și e posibil să participi la un semimaraton la orice vârstă.
Ioan Andresi nu ratează aproape niciun eveniment sportiv care presupune alergare pentru amatori. Și face drumeții pe munte aproape în fiecare sfârșit de săptămână.
„Mi-am propus pentru acest an 1000 de kilometri de drumeții montane. Am atins obiectivul la sfârșitul lunii iulie. Acum am ajuns la 1264 km. La aceștia se adaugă încă 115 kilometri în 5 semimaratoane…”, ne-a povestit Ioan Andresi.
Este originar din Sângeorz-Băi, a studiat Politehnica la Universitatea de Vest din Timișoara, iar din 1993 și-a administrat propria firmă, în evaluări imobiliare. În 2016 s-a pensionat, dar a continuat să muncească și ca expert judiciar – o a doua specializare a sa.
Nelipsit de la semi-maratoanele care se organizează în județ
Ultima sa participare a fost la Semimaratonul Mocăniței, organizat în week-endul trecut.
„Aici m-am clasat pe Locul 2, după un alergător neamț, cu patru ani mai tânăr. A fost o diferență de nivel mai mică, în comparație cu alte semi-maratoane la care am participat. Am reușit să-l duc la bun sfârșit în două ore și 55 de minute.
Dar – de regulă, la asemenea evenimente sportive nu te prezinți neapărat pentru premii și medalii. Fiecare aleargă după cum poate.
Eu îmi propun, de fiecare dată, să merg atent, să nu mă accidentez, să mă bucur de alergare alături de ceilalți (mai tineri)… Dacă se poate, să nu termin ultimul. Abia apoi urmăresc scoaterea unui timp bun…
Am scos, de pildă, sub 4 ore la Semimaratonul din Apuseni (în august 2021) iar la semi-maratonul de la Bichigiu, în septembrie 2021, am reușit să termin cursa în 3 ore și 26 de minute…”, a explicat Ioan Andresi.
Ce spun prietenii săi despre performanțele și mai ales atitudinea pro-activă a seniorului Ioan Andresi
„Acest senior adună anual sute de kilometri de mers pe munte, weekend de weekend! Și pe lângă asta, aleargă la semimaratoane montane…! Da, ați auzit bine: aleargă pe munte la 70 +.
Pentru mine este incredibil și nu pot decât să mă bucur că îl am în preajmă…”, mărturisea unul dintre prietenii săi, Cristian Pop, cu puțin înainte de Țibleș Maraton.
La Țibleș Maraton, Ioan Andresi a obținut Locul I, în ciuda faptului că a pornit în cursă de pe ultimele poziții.
Valentina Năstase, cea care a câștigat categoria 50+ la prima ediție a semi-maratonului Rodna Ultra. Odiseea – mărturisea, la rândul său, că „a fost concursul perfect. Cu ploi, vânt, soare, noroi, ninsoare pe Vârful Ineuț, curcubeu, lacrimi și „cine naiba m-a pus să particip”. (…) Mulțumesc lui Vasile Năstase pentru susținere și domnului Ioan Andresi a dat ritmul alergării…”
Ioan Andresi a jucat tenis în tinerețe – de la 25 de ani până la aproximativ 50 de ani. Atunci, din cauza mișcărilor bruște inevitabile în tenis – a resimțit probleme la coloană.
A fost nevoit să renunțe la tenis, însă a descoperit plăcerea de a alerga.
„Sigur că sunt necesare și mici exerciții de pregătire. Eu alerg de 7 – 8 ani. Am alergat cu mare drag și la edițiile crosului Gabriela Szabo… Regret tare mult că nu a continuat… Devenise o emblemă frumoasă pentru oraș…”, ne-a mai povestit semi-maratonistul.
Foto @ Arhiva personală Ioan Andresi