-0.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Deputatul Daniel Suciu – Moment istoric! Pentru prima dată 7 consilieri de diferite culori politice sprijină același proiect: un acord cu Spitalul Județean

7 consilieri locali au uitat de coloratura politică și sprijină același proiect! Este vorba despre un acord cadru între Primăria Bistrița și Spitalul Județean de Urgență, prin care unitatea medicală va fi sprijinită în următorii 4 ani, inclusiv financiar.

Consilierii locali PSD și cei PMP au pregătit un proiect de hotărâre care prevede un acord între Primăria Bistrița și Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Dacă proiectul va primi girul consilierilor locali la ședința din august va fi pentru prima dată când municipalitatea sprijină unitatea medicală.

Ideea a aparținut deputatului PSD Daniel Suciu și a fost îmbrățișată și pusă în practică de colegii din Consiliul Local.

„Sănătatea bistrițenilor nu are nici preț și nici valoare. Pentru prima dată 7 consilieri din municipiu, de diferite culori politice au inițiat un proiect de hotărâre și sper din tot sufletul ca această maximă de care vă spuneam mai devreme să aibă rezonanță și la conducerea municipiului Bistrița”, a precizat Daniel Suciu.

Acordul ar urma să întindă pe 4 ani și să implice inclusiv o alocare anuală, prin hotărâre de Consiliu Local, a unor sume de bani. Pentru anul în curs, se propune direcționarea sumei de două milioane de lei spre Spitalul Județean.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: