Primăria Bistrița caută profesori de sport care să facă mișcare cu bistrițenii în parc. Trebuie să pună la dispoziție saltele sau gantere

Primăria Bistrița caută profesori sau antrenori de sport, care să facă mișcare, cu bistrițenii, în parcul municipal. Programul se va desfășura în perioada iunie-octombrie.

Programul se numește „sport în parc” și vine să promoveze mișcarea și activitatea fizică în aer liber. Se caută profesori sau antrenori de sport care pot vor practica, organizat, exerciții fizice, după un program bine stabilit.

Bistrițenii vor putea face sport în parc 10 ore pe săptămână. Programul debutează luna aceasta și se încheie în octombrie.

„Programul va debuta în luna iunie, se va desfășura pe o perioadă de aproximativ 5 luni (20 de săptămâni), în Parcul municipal. Câte  două ore pe zi, cinci zile pe săptămână, total 200 de ore și va avea ca public țintă persoanele de vârstă adultă din municipiul Bistrița.”, se arată în licitația publică organizată de Primăria Bistrița.

Instructorii care vor încheia contract cu municipalitatea trebuie să pună la dispoziție corzi, gantere, salteluțe, elastice fitness și alte accesorii.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: