Cât de tare a lovit pandemia județul nostru, economic vorbind? Își va reveni abia în 2023

Potrivit datelor publicate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, Bistrița-Năsăud se numără printre cele mai afectate județe. Bistrița-Năsăud va reveni la situația ante-pandemie abia peste doi ani.

Vești proaste de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Doar 20 de județe din țară vor reuși anul acesta să își revină, economic vorbind, la situația din 2019.

Alte 20 de județe nu vor reuși să revină anul acesta la valoarea în termeni reali a PIB/locuitor din 2019.

Situația este mai proastă în trei județe din țară: Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Brăila. Specialiștii estimează că aceste județe își vor reveni abia în 2023. PIB-ul pe locuitor a scăzut cu 4,7% în acești doi ani, în Bistrița-Năsăud.

În 2020 PIB-ul pe cap de locuitor a înregistrat o scădere cu 7,9% în județul nostru. În 2021 s-a înregistrat o creștere de 3,5%, însă nu compensează scăderea din 2020.

„Cea mai mare surpriză o rezervă Regiunea Nord-Vest, menținută pe zero de un singur județ ( Cluj, cu avans de +4,1% în 2021 față de 2019), în timp ce toate celelalte județe vor avea rezultate de revenire negative, iar două dintre ele (Bistrița-Năsăud și Satu Mare) vor amâna ieșirea reală din criză tocmai pentru anul 2023. Ceea ce va mări considerabil decalajele la nivel local.”, notează cursdeguvernare.ro.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: