6.7 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Daniel Buda, la Bistrița: O să ajungem căpșunari la noi acasă!

Liberalii Daniel Buda și Adrian Oros s-au aflat astăzi la Bistrița, alături de președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, și Diana Morar. În cadrul unei conferințe de presă, aceștia au abordat mai multe subiecte de interes național.

Europarlamentarul Daniel Buda a făcut câteva remarci legate de subvențiile din agricultură care, în România, sunt considerate de multe ori ajutoare sociale – în sensul că primesc bani de la stat inclusiv cei care locuiesc în apartamente, la oraș, și au terenuri nelucrate: „Sunt foarte multe terenuri și care, de fapt, nu există. Dacă ne uităm după titluri de proprietate, trebuie să mergem în Ungaria să le luăm și lor jumătate de teritoriu. Dacă nu facem cadastru până în 2020, putem noi să ne tot batem. (…) Pentru terenurile astea au murit oameni în războaie și noi le dăm pe o ciorbă. O să devenim sclavi pe propriile noastre terenuri, o să devenim căpșunari la noi acasă în scurt timp pentru că sunt unii care fac și investiții pe chestiile astea”. Același subiect a fost dezbătut și de deputatul de Cluj, Adrian Oros.

De asemenea, o altă problemă importantă și pe care, spune Daniel Buda, Parlamentul European o discută de foarte mult timp, este cea legată de dublul standard al produselor care se vând în magazinele din România și nu numai.

La finalul conferinței, Daniel Buda a declarat că își dorește încă un mandat în Parlamentul European, considerând că deține experiența și cunoașterea necesară să apere interesele României.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: