AZI, în Bistrița: Cum celebrăm Dragobetele

Primăria municipiului Bistrița prin Serviciul Educaţie, Tineret și în colaborare cu Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” şi Consiliul Local al Tinerilor organizează astăzi, 23 februarie, în Piața Centrală, între orele 12:00 – 14:00, activități dedicate sărbătorii Dragobetelui.

Intervalul orar menționat va cuprinde un program dedicat acestei sărbători, iar bistrițenii interesați vor avea ocazia să achiziționeze mărţişoare, felicitări şi produse hand made de la Târgul de mărţişor la care vor participa elevi de la Școala Gimnazială „Avram Iancu”, Școala Gimnazială nr. 4, Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, Școala Gimnazială nr. 7 Viișoara, Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Liceul Tehnologic Agricol, Colegiul Tehnic „Grigore Moisil”, Grădinița „Rază de Soare”, Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Bistrița și Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Lacrima” Unirea.

Tot astăzi, de la ora 12:30, la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, în sala „Gavril Scridon” (str. Alexandru Odobescu, nr. 11), se derulează manifestarea culturală „Dragobetele nostru străbun”, eveniment realizat în cadrul proiectului „Dragobetele – iubire și sens”.

Coordonatori sunt prof. Cornelia Blaga, prof. Viorica Beșuan, prof. Cristina Rebrean, bibliotecar Adriana Luca, bibliotecar Rodica Bădăluță, la eveniment fiind invitați să participe elevii claselor IX-XII. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și Liceul Sanitar Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: