Senatorul PSD BN Ioan Deneș a depus la Parlamentul României inițiativa legislativă a „Pensiei moștenite” prin modificarea Legii 263/2010 privind Legea sistemului unitar de pensii publice.
„Acestă inițiativă vine să facă dreptate multor contribuabili care au contribuit la bugetul de pensii zeci de ani, mult peste limita minimă de cotizare, și care fie nu au apucat să încaseze nici măcar o pensie efectivă decedând înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare, fie au beneficiat mult prea puțin în raport cu perioada și nivelul de cotizare”, explică Ioan Deneș.
Ce vizează de fapt această inițiativă legislativă?
Mai precis, în cazul în care o persoană decedează și nu a apucat să-și încaseze pensia, aceasta poate să rămână moștenire, iar moștenitorul poate beneficia de drepturile cuvenite ale decedatului pentru o perioadă de 2 ani de zile.
Care e principiul acestui proiect de lege al „Pensiei moștenite”?
De fapt, Ce este pensia? Pentru că de aici s-a pornit raționamentul în urma căruia s-a construit această inițiativă.
Pensia este contribuția pe care angajatul, prin intermediul angajatorului, o plătește în fiecare lună către bugetul de pensii. Din acest fapt se deduce că această contribuție este proprietatea ta, este dreptul tău și atunci este absolut normal ca această proprietate să intre sub aceeași incidență ca și drepturile pe care le ai atunci când lași bunuri urmașilor tăi legali sau celor care te moștenesc.
Ce cuprinde această inițiativă și în ce condiții se poate obține?
Pensia moștenită se acordă moștenitorilor legali pentru o perioadă de 2 ani de zile din momentul decesului persoanei, dacă decedatul îndeplinea stagiul complet de cotizare, iar decesul a avut loc cu doi ani înainte de accesarea pensiei pentru limită de vârstă, respectiv 61 de ani la femei și 63 de ani la bărbați, sau dacă îndeplinea vârsta legală de pensionare cu stagiu complet de cotizare, iar decesul a avut loc în intervalul de până la doi ani, după data accesării drepturilor de pensie cuvenite pentru limită de vârstă, respectiv 63-65 de ani la femei și 65-67 de ani la bărbați – a mai precizat senatorul Ioan Deneș.
Nu este corecta initiativa : pentru ca fondurile de pensii cu care s-a contribuit au fost consumate; in sensul ca ati dat pensii speciale. Banii cotizati de pensionari s-au dus demullt si acum va imprumutati sa dati pensiile si mai vreti sa dati si la mostenitori. Adica inca o pensie speciala. Destul ati folosit bani decedatilor ca nu mai sunt si acum tot dumneavoastra vreti sa va dati mari ca dati la mostenitori. Ar fi corect cind ati avea pensionari numai care au cotizat si sa se restituie suna cotizata. Atunci se poate si la mostenitori.