Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, Gabriel Lazany, medicii care nu își fac treaba sau chiar întârzie la program sunt sancționați. Este și cazul unui medic care avea programată o consultație în policlinică, la care a întârziat…
Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița Gabriel Lazany dă de înțeles că nu ezită să pedepsească personalul medical care nu își respectă atribuțiile sau chiar întârzie la program.
Recent, un medic a fost sancționat pentru că a întârziat la program. Mai exact acesta a întârziat la o consultație programată în ambulatoriul de specialitate. Cel care l-a sesizat pe managerul Lazany a fost tocmai pacientul.
„Am aplicat sancțiune unui medic pentru că a întârziat la program. Avea activitate în Policlinică, activitatea începea la ora 08:00 și a am verificat, pentru că acum totul e electronic și pot să văd la cât a intrat primul pacient. Am avut o sesizare de la un pacient că medicul nu este la program, am făcut verificările de rigoare și am dat sancțiune”, a explicat Gabriel Lazany.