1.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Managerul Spitalului Județean Gabriel Lazany: Am avut medici care i-au pierdut pe cei dragi, din cauza Covid

Potrivit Spitalului Județean de Urgență nemilosul Covid-19 nu doar că i-a băgat în spital pe medicii din unitatea medicală, ci chiar i-a răpit definitiv pe cei dragi lor. Este chiar cazul unui medic de la Terapie Intensivă, care și-a piedut tatăl afectat de acest virus.

Prezent la Bistrițeanul Live, Gabriel Lazany a precizat că se întâmplă ca medicii să nu îi poată salva nici măcar pe cei dragi lor care se infectează cu Covid-19, tocmai pentru că boala nu are un tratament minune, dar și pentru că fiecare organism reacționează diferit la acest virus, iar starea unora se degradează foarte tare în doar câteva ore.

Mai mult, unii medici nu doar că au trecut prin boală, infectându-se, ci chiar au pierdut persoane dragi lor din cauza virusului.

„Avem, din câte știu eu, medic de terapie intensivă care și-a pierdut tatăl,medic de chirurgie care și-a pierdut soacra”… a spus aseară la Bistrițeanul Live, managerul Spitalului Județean de Urgență Gabriel Lazany.

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență, formele de Covid-19 care circulă acum sunt mult mai agresive și afectează tot mai mult persoanele sub 60 de ani, drept dovadă fiind și vârsta medie a celor decedați, care a scăzut considerabil în ultimele luni.

„Virusul este mult mai contagios , ca cel dinainte și pacienții au forme mult mai grave decât înainte. Afectarea pulmonară la această mutație a virusului, la forma de boală care circulă în prezent, este mult mai agresivă, ca cea din-ainte”, mai spune Lazany.

Întreaga emisiune o puteți urmări mai jos:

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...