Surpriză de proporții, pentru arheologii Muzeului Județean din Bistrița, care au descoperit un emoționant mesaj, ascuns într-o firidă din biserica reformată din Nușeni. „Sticluța prezenta în interiorul ei un sul de hârtie. Cu acordul preotului paroh reformat Zoltán-Barna Márton, am deschis cu mare grijă sticluța respectivă și – spre suprinderea noastră…”
Pe tot parcursul anului trecut, arheologii Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud au efectuat cercetări la Biserica reformată din Nușeni.
Biserica se află într-un amplu proiect de restaurare și reabilitare.
Șeful de echipă, Adrian Scurtu, care s-a ocupat de recondiționarea balconului unde se află orga – a fost cel care a descoperit, într-o nișă ascunsă după o cărămidă, o sticluță sigilată.
Alături de acest obiect, se afla și o bucată de lemn care avea scris pe ea următoarele: Nagy Sándor, kőműves mester, Bethlen 1930 szeptember 16.
„Sticluța prezenta în interiorul ei un sul de hârtie. În prezența și cu acordul preotului paroh reformat Zoltán-Barna Márton, am deschis cu mare grijă sticluța respectivă și – spre suprinderea noastră – am identificat o emoționantă scrisoare a comunității reformate locale din 10 august 1933”, au povestit arheologii muzeului Județean din Bistrița.
Mesajul atesta practic una dintre ultimele renovări ale locașului de cult. Tot aici erau pomeniți cei implicați financiar în proiectul de restaurare – ei fiind enumerați nominal.
Iată, mai jos, partea de început a mesajului ascuns, scris în limba maghiară:
„In memoriam
Isten segedelmével 1933 augusztus 15-én fogtunk hozzá öreg templomunk megjavításához. Szerződés szerint a kőmíves mester köteles volt a régi vakolatot leverni. Kötelezettégének eleget tett és templomunk falának rakását nagyon hibásnak, kötés nélkül rakottnak találtuk, ez az oka annak, hogy templomunk falai több helyt repedezettek…”
„In memoriam
Cu ajutorul lui Dumnezeu în 15 august 1933 am început renovarea bisericii vechi. Conform contractului, zidarul avea obligația să dea jos tencuiala veche. Și-a îndeplinit misiunea și a observat nereguli în structura pereților din care cauza acestea prezentau fisuri în mai multe locuri…”
Textul complet și alte informații privind cercetările arheologice efectuate vor fi publicate în numărul viitor al Revistei Bistriței – au transmis specialiștii Muzeului Județean.
„Mulțumim preotului paroh Zoltán-Barna Márton pentru traducere și sprijinul acordat de-a lungul cercetărilor efectuate la biserică”, au mai transmis arheologii bistrițeni.
Din echipa Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud au făcut parte Radu Zăgreanu (arheolog), Adriana Stancu (muzeograf) și Andreea Ilieș (desenator).
Foto @ Muzeul Judetean Bistrița-Năsăud