Judecătoria Turda a admis cererea de arestarea a procurorilor în ceea ce-o privește pe bistrițeanca Ancuța Cârcu. Conform procedurilor, aceasta urmează să fie dusă în arest. Bistrițeanca este cercetată pentru proxenetism.
Astăzi, Judecătoria Turda a admis cererea de arestare formulată pe numele bistrițencei Ancuța Cârcu. Aceasta este cercetată de proxenetism, într-un amplu dosar, cu ramificații în mai multe țări, inclusiv în Tenerife, acolo unde locuiește de câțiva ani Ancuța Cârcu.
„Dispune arestarea preventivă a inculpatei C. V.-A., cercetată cu privire la săvârşirea infractiunii de proxenetism, faptă prev. de art. 213 alin.1 din C.pen., rap la art. 213 alin. 4 din C.pen., cu aplic. art.35 alin.1 din Codul penal, pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă”, se arată în hotărârea de astăzi a judecătorilor.
La scurt timp după ce a fost făcută publică decizia, Ancuța Cârcu a reacționat pe Facebook, susținând că va contesta decizia la Tribunalul Cluj.
„Am aflat cu stupoare că în după-masa asta a fost admisă propunerea de arestare facută pe numele meu. Nu credeam sincer că în Statul de drept “românia”, cineva mai poate fi privat de libertate fără nicio probă. Sper ca în raport de mine nu s-a comis vreo eroare judiciară și pur și simplu am fost tratată la pachet cu ceilalți inculpați, fiind cu toții arestați fără nicio diferență. În câteva zile voi avea contestația în fața Tribunalului Cluj, unde am înțeles că judecătorii sunt mai bine pregătiți decât la Judecatoria Turda”, a precizat Ancuța Cârcu.
Vă reamintim faptul că două dintre prostituatele din acest dosar munceau la clubul administrat de Ancuța Cârcu în Tenerife, odată cu moartea fratelui său. Aceasta spune însă că nu a avut nicio legătură cu ce făceau fetele în timpul lor liber și că în clubul administrat de ea nu se prostitua nimeni.
Mai puteți citi: