Amenzi ISTORICE pentru giganți ai lemnului din județ, pentru trucarea licitațiilor

Nu mai puțin de 31 de firme din țară au fost amendate cu peste 26,6 milioane de euro de către Consiliul Concurenței, care le acuză că au trucat licitații pentru a cumpăra lemnul la cel mai mic preț posibil. Printre ele se numără și firme din Bistrița-Năsăud.

Consiliul Concurenței a analizat mai multe licitații organizate de diferiți administratori sau proprietari de fond forestier în perioada 2011-2016. A constatat că în cazul a 45 dintre ele s-au făcut înțelegeri pentru împărțirea loturilor/partizilor de masă lemnoasă, în funcție de interes.

Companiile făceau schimburi de informații comerciale cu privire la necesarul de materie primă, politica de achiziție masă lemnoasa, organizarea internă, precum și strategia comercială de participare la anumite licitații.

În acest fel, companiile eliminau concurența dintre ele în cadrul unor licitații pentru a adjudeca masa lemnoasă la cel mai mic preț posibil, de cele mai multe ori în detrimentul statului, care încasa mai puțini bani.

În urma acestor controale 31 de firme au fost amendate cu peste 26,6 milioane de euro. Astfel de practici au fost identificate de către Consiliul Concurenței și în Bistrița-Năsăud. Printre cei amendați se numără mai multe societăți comerciale din Bistrița-Năsăud, inclusiv „greii” din domeniu.

Forest Land SRL a încasat o amendă de 134.000 de lei. Amendați au fost și „greii” din domeniu, Frasinul și Silvania Internațional Prod SRL. Dacă Silvania Internațional s-a ales doar cu o amendă de 442.898 de lei, Frasinul a primit o amendă istorică de peste 3 milioane de lei.

Se pare că Silvania International Prod, compania omului de afaceri Emil Iugan și-a recunoscut vinovăția, beneficiind astfel de o reducere a amenzii.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: