0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

VIDEO – Deputatul Bogdan Ivan: Când sindicaliștii din sănătate își cereau drepturile, prefectul era plecat să-și păzească locul la București

În cadrul unei conferințe de presă, deputatul Bogdan Ivan a criticat modul în care prefectul gestionează banii contribuabililor. Acesta l-a acuzat totodată pe Stelian Dolha că atunci când sindicaliștii din sănătate își cereau drepturile, în fața instituției Prefectului, acesta era plecat ”să-și păzească postul, la București„.

Scandaluri peste scandaluri în jurul Instituției Prefectului. Angajașii acesteia primesc spor COVID de 30 la sută, pe toată durata stării de alertă, printr-un ordin de prefect…secret.

Deși Stelian Dolha a promis că va face public numărul celor ce primesc acest spor și motivația ce stă la baza acordării lui, NU a comunicat.

Acesta aspect a fost criticat de deputatul Bogdan Ivan, în cadrul unei conferințe de presă susținută azi la sediul PSD BN.

Totodată, tânărul parlamentar l-a acuzat pe prefect că, în loc să se ocupe de probleme din județ, are alte interese.

Când sindicaliștii din sănătate protestau în fața Prefecturii cerându-și drepturile salariale, domnul prefect, din ce ne-au spus sursele noastre, era plecat la București să-și păzească locul. De ce nu a vorbit cu Robert Sighiartău sau cu primarul Ioan Turc să-i păzească postul, ca el să se poată ocupa de ce trebuie, acasă?” a întrebat deputatul Bogdan Ivan.

Social -democratul a mai făcut referire și la noua decizie a CJSU de a închide restaurantele, prin care, de fapt, ”a pus HORECA pe butuci”.

Declarațiile sale integrale le puteți asculta aici:

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...