Un tânăr ce vindea iconițe în gară a „furat” un sărut de la o tânără care „l-a cucerit la prima vedere”. Fata a alertat autoritățiile, fiind perioadă de pandemie. Bogdan a fost condamnat, de instanța italiană, la un an și patru luni închisoare pentru hărțuire sexuală.
Un act ce ar fi părut mai degrabă drăguț înainte de pandemie i-a adus unui tânăr român mai bine de un an de închisoare.
Totul s-a întâmplat în gara din Termini, în vara anului trecut. Bogdan Ioan, de 30 de ani, vindea iconițe și, la un moment dat, a văzut o tânără, de 23 de ani, care-și aștepta un prieten. A mers spre ea să-i ofere iconițe, dar și-a dat jos masca și a sărutat-o după care a plecat.
„A vrut să-mi vândă o iconiță și apoi m-a sărutat și s-a îndepărtat” a explicat fata, conform Il Messagerro.
Tânăra a început să strige, în timp ce Bogdan se îndepărta fugind. Doi carabineri care erau în zonă au auzit strigătele fetei și l-au urmărit pe tânărul român. Când a fost prins, acesta a negat că ar fi sărutat-o.
„Astăzi, după 5 luni de la gestul său, bărbatul a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare, la cererea procurorului responsabil cu dosarul, Antonio Verdi, sub acuzația de agresiune sexuală” scrie stiridiaspora.ro.