Așa cum se întâmplă de câțiva ani încoace, în a doua zi de Crăciun bistrițenii au primit binecuvântarea ÎPS Andrei Andreicuț. Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului a fost întâmpinat la Biserica Protopopiatului din oraș de primarul și prefectul județului.
Conform tradiției, în a doua zi de Crăciun ÎPS Andrei Andreicuț a oficiat la Biserica de la Coroana Sfânta Liturghie.
La sfârșitul liturghiei, IPS Andrei Andreicuț a oferit diplome de aleasă cinstire prefectului Stelian Dolha, primarului Ioan Turc și Cameliei Tabără, vicepreședintele Consiliului Județean. Primul epitrop al Bisericii de la Coroana Ioan Runcan a primit Ordinul Mihai Vodă, în timp ce Alexandru Simionca, unul dintre coratorii bisericii a primit o diplomă de aleasă cinstire.
Zeci de bistrițeni au asistat la ceremonia religioasă care s-a sfârșit cu un scurt concert de colinde, susținut de artiștii de la Palatul Culturii.
„Să vă țină Dumnezeu râvna… Bogăția de tradiții pe care ne-au transmis-o cei de dinainte merită să fie păstrată, cultivată și transmisă celor ce ne urmează… Sărbători fericite, felicitări și La mulți ani…!”, a transmis bistrițenilor, în final, IPS Andrei Andreicuț.
[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FPALATUL.CULTURII.BISTRITA%2Fvideos%2F3514304188666225%2F&show_text=false&width=560″ aspect_ratio=”560:314″ loop=”no” muted=”no” /]
Foto & Video @ Palatul Culturii