-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

OPINII: Călinescule, Ciobănică… DEMISIA!

Bistrițenii din municipiu, dar și cei din județ, au taxat dur graba cu care Ciobanică s-a cățărat în fruntea partidului și nu a mișcat un deget cu cei foarte puțini colegi rămași în cele patru filiale din BN. Cu 245 voturi la Camera Deputatilor (0,30%) și cu 420 voturi la Senat (0,52%) Partidul VERDE s-a uscat de tot.

Fiind un om activ nu îmi propun să trag la bârlog după aceste alegeri. Am așteptat cu sufletul la gură cifrele acestui scrutin. Despre absenteism nu mai are rost să vorbim. Toți care au stat acasă nu merita absolut nimic mai bun decât ce au avut până în ziua votului.

Am făcut până mai ieri politică locală. Adică din 2007 și până în octombrie 2020 am ținut ca și cloșca sub aripi două partide mici, pe care le-am crescut la Bistrița așa cum am putut și m-am priceput. Au fost până nu demult copiii mei de suflet, dacă pot să mă exprim așa.

Ultimul copil a devenit în schimb foarte debil și nu a trecut examenul la aceste jocuri democratice. Exact ca și la alegerile locale, căpitanul de pluton, Ciobanică Dumitru Daniel, cel care și-a dorit pe nemuncite ștampila și funcția în Partidul VERDE prea devreme, a obținut un scor lamentabil fiind din nou sub nivelul candidaților independenți.

Cu 245 voturi la Camera Deputatilor (0,30%) și cu 420 voturi la Senat (0,52%) partidul VERDE s-a uscat de tot.

Bistrițenii din municipiu, dar și cei din județ, au taxat dur graba cu care Ciobanică s-a cățărat în fruntea partidului și nu a mișcat un deget cu cei foarte puțini colegi rămași în cele patru filiale din BN.

Mai mult, din analiza făcută, colegii din filiale (doi la Senat) au adus mai multe voturi decât Ciobanică de la Camera Deputaților.

Nici primul partid PER din care am făcut parte între 2007 și 2016 nu s-a mișcat mai bine doar cu niște voturi nesemnificativ mai mari pe BN. În schimb surpriza vine totuși de la acest AUR foarte tânăr și controversat partid, care a întrecut până și USR-Plus-ul la noi.

Dar prea puțin mă interesează soarta AUR-ului, pentru că nici pe degete și nici la gât nu îmi place să-l port. Inima îmi tresare doar când văd ce rușinos și cât de greu se scaldă cele doua partide PER și PV într-o lume în care toți se sfâșie între ei, de dragul puterii și a avantajelor.

Sunt un unionist și îmi doresc demult în România aceste două partide ecologiste (rupte de realitatea politică de la noi). Văd însă că nu sunt capabile să fuzioneze, după cum știu bine că o cere electoratul lor de foarte multă vreme, atîta timp cât confuziile pe buletinele de vot nu încetează.

Cu conduceri debile care nu au nimic în comun cu ECOLOGIA – atât PER-ul cât și Partidul Verde stagnează rușinos încă de la înființare și nu trec decât sporadic pe la locale câte un 3% ici colea. În loc să se contopească, să-și adu oameni valoroși, adevărați ecologiști, cei din PER fac racolări de la pesedeu, iar cei din PV cu și mai mult talent prin marele maestru Călinescu (care jurizează la ROMÂNII au TALENT) a reușit cu adevărat să jurizeze strâmb la Bistrița, cocoțat pe acest înalt (doar fizic) Ciobănică…

Care visa și el CAI VERZI pe pereți crezând că dacă deține o ștampilă și o funcție amărâtă va RUPE FÂSURI așa cum îi place lui să se exprime. Tinere, Partidul Verde nu are ca obiectiv în statutul său să rupă fâsul nimănui, ci în mod normal militează pentru ecologie, fie ea și politică. Când pârăști și demolezi o organizație doar de dragul deținerii unei ștampile – ăsta este și rezultatul. Votanții județului Bistrița-Năsăud, cei care mai și citesc câte o știre, au taxat bine prin indiferența lor pe VERZII din BN. Cu aceste rezultate rușinoase, fără o minimă implicare a candidaților și a falsului președinte de filială, eu vă cer DEMISIA – atât șefului mare de la Bucale (Călinescu), dar neînsemnatului de-acum încolo Dan Ciobanică, cel care este doar un simplu deținător de ștampilă la VERZI și nimic mai mult. Până în 2024 mai aveți timp domnilor să fuzionați. Altfel, tot praful de pe tobă o să-l obțineți încă 30 de ani.

Pentru România nu ține să apară în competiție mereu două partide ecologiste. Electoratul nostru nu este educat nici la capitolul civic, nici eco. Va anihilați reciproc până la a DOUA VENIRE, atunci când nu va mai fi nevoie de voi.

Marius Horea Bălan

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...