0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

VIDEO: Discuții aprinse, în interiorul USR-Plus. „Așa ar trebui să arate democrația într-un partid”

Care este politica USR-Plus pentru viitoarele alegeri? Lorant Sas și Emilian Gabor, candidații USR Bistrița-Năsăud la alegerile parlamentare din 6 decembrie au explicat în studioul Bistrițeanul Live, ce greșeli își reproșează după alegerile locale din septembrie.

Lorant Sas, co-președintele filialei Plus Bistrița-Năsăud, a explicat la Bistrițeanul Live, cum merge fuziunea între cele două partide. 

Fuziunea merge din ce în ce mai bine. În 15 august am avut un congres comun, unde membrii delegați USR și Plus au votat pentru fuziune. Începând de la acea dată, noi funcționăm ca o alianță, până la terminarea demersurilor juridice. Probabil în primăvară, vom avea la tribunal decizia înființării noului partid USR-Plus. Până atunci, mergem ca partide separate într-o alianță electorală”, a precizat Lorant Sas.

Deocamdată, cele două partide funcționează după regulamente comune. Atunci când va sosi decizia de la tribunal, în 60 de zile se va organiza un congres comun, unde se va alege o singură conducere a unicului partid.

La fel se va întâmpla și la nivel județean. Se vor organiza alegeri pentru o singură conducere. Deocamdată se aplică o conducere bicefală, cu doi co-președinți în Bistrița-Năsăud: Lorand Toth din partea USR și Lorant Sas din partea Plus.

Avem discuții, au ieșit scântei și la noi, lucrăm acum pe birourile județene reunite, suntem în total 14 membri – câte 7 membri din partea fiecărui partid. Se iau decizii împreună când vine vorba de alianța USR-Plus, în rest, fiecare partid este guvernat de propriile reguli în interiorul partidului”, a explicat Lorant Sas.

Emilian Gabor de la USR a recunoscut că fuziunea celor două partide a fost votată de o majoritate covârșitoare și că, încet-încet – echipa se sudează. Acesta a explicat și sistemul de votare URS-Plus care a generat surpriza faptului că deputatul Cristina Iurișniți nu se mai regăsește acum pe un loc eligibil, pentru alegerile din 6 decembrie.

Sunt discuții aprinse în interiorul alianței, care duc la un rezultat care va conta. Așa ar trebui să arate democrația într-un partid, și asta ne diferențiază de partidele tradiționale. Totul se bazează pe votul membrilor. Nu ar trebui să fie o cutumă ca un actual parlamentar să prindă încă un mandat de parlamentar în alegerile viitoare. Ca să câștigi un vot intern este nevoie poate și de altceva în plus. La Cluj s-a întâmplat același lucru. Sunt actuali deputați sau senatori care și-au câștigat un nou mandat, prin același sistem de vot aplicat și de noi”, a subliniat Lorant Sas.

54 din 116 voturi au fost nule, la alegerile interne pentru desemnarea candidaților la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

A fost un câștig sau o pierdere alianța cu PNL, la alegerile din septembrie? „Inițial au fost discuții să mergem pe liste comune de consilieri cu PNL, după ce ne-am anunțat sprijinul pentru un candidat unic pe municipiu și la Consiliul Județean. Apoi s-a luat decizia să mergem pe liste separate. Am considerat că așa am putea eficientiza mai bine votul și vom avea mai mulți consilieri USR-Plus și PNL, cu care să formăm ulterior majorități în Consiliul Local și cel Județean.

Strategia se pare că nu a dat roade, a fost o strategie greșită. Colegii noștri de la Năsăud care au mers pe liste comune cu PNL ne-au demonstrat că de data aceasta au constituit un exemplu de bună practică. Ne asumăm greșeala. Nu am intrat în consiliu, nu am trecut pragul. Înțelegem că vina este a noastră: nu am fost destul de clari cu electoratul nostru în a transmite mesajul de liste separate. Credem că a fost o confuzie…”, a mai spus Lorant Sas.

Care este politica USR-Plus pentru alegerile parlamentare din decembrie – aflați urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/BntDoz3bEzM” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...