Un accident rutier a avut loc la Lechința. Un autoturism s-a răsturnat pe acostament, după ce șoferul a efectuat o depășire neregulamentară. VEZI imagini cu accidentul, surprins de camera de bord a unui alt participant la trafic:
Ieri, în jurul amiezii, a avut loc un accident rutier în Lechința.
Un șofer a efectuat o depășire riscantă, pe linie continuă și curbă, iar la revenirea pe bandă a pierdut controlul volanului. Astfel, s-a răsturnat pe acostament.
Din fericire, șoferul era singur în mașină. Acesta nu consumase alcool și a refuzat transportul la spital.
”Ieri, 17 octombrie, ora 11.30, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au intervenit ca urmare a unui accident rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale. La fața locului, au constatat faptul că, un bărbat de 30 de ani, din Șieu Odorhei, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 172E, între localitățile Lechința și Matei, ar fi efectuat o depășire neregulamentară, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002, pentru depășire neregulamentară, iar ca măsură complementară, s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru 60 de zile” transmit reprezentanții IPJ BN.
Accidentul a fost surprins de camera de bord a autoturismului depășit. Acestea au fost făcute publice pe grupul de Facebook Info Trafic Bistrița Năsăud
[arve url=”https://www.facebook.com/florin.jimborean/videos/3432671100146571″ /]