Biserica Evanghelică din Monariu este un monument istoric de valoare națională și universală, fiind cuprinsă în grupa A a monumentelor istorice. Cultul penticostal care a cumpărat clădirea pare să ignore, însă, acest fapt. A construit, în imediata apropiere a bisericii, anexe gospodărești. Cei de la Direcția pentru Cultură au sesizat poliția:
Spre sfârșitul lunii septembrie, reprezentanții Direcției pentru Cultură Bistrița-Năsăud s-au deplasat în Monariu – localitate care aparține de comuna Budacu de Jos.
Au constatat cu stupoare că în apropierea bisericii monument istoric de clasa A s-au construit anexe gospodărești. Conform Legii 422/2001 art.(8) alin.(1), lit. a), fosta Biserică evanghelică C.A, azi penticostală, se clasează în clasa A – monumente istorice de valoare națională și universală.
Angajații Direcției pentru Cultură Bistrița-Năsăud au aflat că aceste anexe vor servi drept toalete (trei la număr), o altă incintă fiind construită în zonă pentru adăpostirea centralei termice. Ultima anexă construită din lemn servește drept depozit.
„Anexele sunt construite pe o placă de beton și sunt ridicate din profil BCA. În conformitate cu rigorile legii monumentelor istorice, am sesizat poliția. Le propunem, practic, proprietarilor să intre în legalitate cu lucrările executate fără aviz primit din partea Ministerului Culturii așa cum cere Legea 422/2001”, a explicat Alexandru Uiuiu, șeful Direcției pentru Cultură Bistrița-Năsăud.
Fosta biserică evanghelică a fost restaurată în exterior în 2020, conform unui proiect întocmit de arhitectul Mariana Michiu, aprobat de Ministerul Culturii.
Intervențiile ilegale s-au făcut în toamna lui 2020, au mai precizat cei de la Direcția pentru Cultură.
Fosta biserică evanghelică din Monariu datează din anii 1755–1782. Ea reprezintă un monument unic în cadrul patrimoniul construit transilvan, grație căci doar pe meleaguri îndepărtate se pot găsi analogii pentru planimetria şi formele atât de neobişnuite secolului al XVIII-lea.
*****
Numele localităţii Monariu apare pentru prima dată într-un document din anul 1246. Cu ocazia colectării decimei papale între 1332 şi 1337 au fost menţionate numele preoţilor Heinrich, Vintus si Ulrich din Monariu. Incendiul din 1562 a afectat tot satul, fiind avariată atât clădirea bisericii, cât şi cea a parohiei.
În urma acestui eveniment, izvoare scrise despre soarta bisericii medievale apar doar în 1749 în documentul unei vizite episcopale. Atunci se dispune repararea acoperişului bisericii, respectiv a renovării sau construirii sacristiei.
Conform Enciclopediei virtuale, cu ocazia restaurării bisericii în cursul secolului al XIX-lea, în globul de sub crucea turnului s-a găsit un document datat 18 octombrie 1776, care conţinea date despre condiţiile în care s-a construit biserica actuală, despre meşteri şi succesiunea lucrărilor.
Este descrisă inundaţia promptă a localităţii din data de 14 iulie 1751, când viitura puternică a distrus satul împreună cu biserica.
În urma catastrofei, locuitorii satului au decis ca reconstruirea localităţii să se facă pe un amplasament mai ridicat.
În anul 1755 a început ridicarea noii biserici, pe vremea preotului Christoph Müller şi a judelui Gerig Emrich.
La construirea bisericii s-au întrebuinţat ancadramentele de piatră rămase de la vechea biserică. Nava a fost terminată în decurs de un an, dar realizarea turnului s-a amânat până în 1776, când – cu sprijinul a 33 de capete de familie – turnul a fost terminat în acelaşi an, până la data aşezării documentului în globul de sub cruce.
Lucrările au fost conduse de dulgherii Martin Groo şi Andreas Konnerat, respectiv de către zidarii Andras Zeschnetzler şi Daniel Kroner din Bistriţa.
Construirea bisericii a fost finalizată în întregime abia în anul 1782, conform inscripţiei de pe arcul triumfal: „ERBAUT / 1755-1782 / AUSGEBESSERT / 1851, 1885 U[nd] 1911” (Construit/ 1755-1782 / Renovat / 1851, 1885 şi 1911). Astfel aflăm că s-a intervenit la clădirea bisericii de două ori în decursul secolului al XIX-lea, respectiv la începutul secolului al XX-lea.
În 1992 clădirea rămasă fără enoriaşi a ajuns să fie utilizată de către comunitatea penticostală din localitate, care însă a săvârşit modificări incompatibile cu statutul de monument istoric a bisericii.
Nu s-au păstrat prea multe date referitoare la interiorul bisericii originale. Altarul de factură clasicistă din 1885 a fost realizat de meşterul J. Eder din Viena, tabloul central reprezentând scena cu Isus în Grădina Gethsemane. Orga bisericii, datată 1851 provine din atelierul sighişorean al meşterilor Samuel şi Friedrich Binder. Biserica a fost dotată cu un clopot mai mare în 1792 şi cu unul de dimensiuni mult mai reduse, în 1925.
Biserica din secolul al XVIII-lea din Monariu se poate încadra în tipologia lăcaşurilor de cult cu spaţii centrale din epoca barocă. Este tipologia preferată în special de bisericile protestante ale vremii, cu cele mai timpurii exemple în Olanda (Willemstad 1597-1607 sau Blokzijl 1607-1710), care s-a răspândit apoi şi în regiunile protestante ale Germaniei.
Cea mai reprezentativă clădire de biserică cu spaţiu central (cruce greacă înscrisă într-un pătrat, în formă de T, de plan octogonal, oval sau rotund) este Frauenkirche (1722-1738) din Dresda – opera arhitectului Georg Bähr. În urma reformei, liturghia s-a axat în principal pe predică, ceea ce a generat necesitatea unui spaţiu cât mai central.
La acest tip de biserică, asemenea celei din Monariu, este frecventă utilizarea galeriilor, pentru ca toţi enoriaşii să poată auzi cuvântul rostit de la amvon. Biserica din Monariu, pe lângă unicitatea planimetrică, fără corespondent în Transilvania, se remarcă şi prin utilizarea conştientă a elementelor gotice, devenind astfel cel mai timpuriu reprezentant al tendinţelor clasicizante gotice din cadrul barocului târziu pe aceste meleaguri…
