0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

TEACA: 11 copii de la o casă de tip familial, nevoiți să stea încă 14 zile în izolare, după alte săptămâni de carantină

11 copii de la o casă de tip familial din Teaca – aflaţi de două săptămâni în carantină – vor fi nevoiți să intre din nou în izolare. Inițial o educatoare dintr-o casă de tip familial vecină a fost depistată cu noul coronavirus. Acum infecția s-a confirmat și la unul dintre copii.

Potrivit ȘtiriPeSurse.ro, după apariţia unui caz de COVID-19 la o educatoare dintr-un alt centru din Teaca, cei 11 copii vor mai rămâne încă 14 zile izolaţi. La unul dintre ei s-a confirmat infecţia cu noul coronavirus.

În urmă cu două săptămâni, la testarea periodică efectuată în rândul beneficiarilor şi personalului caselor de tip familial din Teaca, o educatoare a fost confirmată cu COVID-19. S-a luat decizia ca toate persoanele aflate în cele două case de acest tip din localitate, dintre care 23 sunt copii, să rămână izolaţi pentru 14 zile.

După două săptămâni de la acea testare, personalul şi copiii au fost retestaţi. Virusul s-a manifestat atât la educatoarea confirmată anterior, cât şi la un băiat de 15 ani din a doua casă de tip familial.

Crina Andreica, directorul adjunct al DGASPC Bistriţa-Năsăud spune că nu îşi explică apariţia cazului de COVID-19 în cea de-a doua casă de tip familial. Mai ales în condiţiile în care a primit asigurări din partea şefului de centru că cei mici au stat izolaţi şi au putut ieşi doar în curte. 

Băiatul a stat în izolare 14 zile. Mie aşa mi s-a confirmat de către şeful de centru”, a explicat Crina Andreica, pentru Agerpres. „Băiatul a fost în izolare, iar acum, după 14 zile, au fost retestaţi toţi. Și totuşi, a ieşit pozitiv. Nu ştiu care să fie cauza: nu a fost recoltarea… Nu ştiu, chiar nu ştiu să zic de ce. El a stat în casă, cel puţin aşa mi se spune de către şeful casei, deci nu a fost la şcoală în perioada aceasta. Doar cât s-a ieşit în curte, atât”, a precizat Crina Andreica. 

Ceilalţi 10 copii care locuiesc cu băiatul de 15 ani în casa de tip familial vor continua să facă şcoală online pentru alte două săptămâni. O parte dintre copii învață chiar la Teaca, în timp ce băiatul infectat în vârstă de 15 ani învață la Liceul Agricol din Bistrița. 

Foto @ Răsunetul.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...