10.3 C
Bistrița
luni, martie 31, 2025

Tineri „de oraș” încearcă viața la țară, la Sângeorz-Băi!

O competiție unică și autentică e în plină desfășurare în Sângeorz-Băi. Cinci echipe de tineri „de oraș” experimentează viața la țară. Ajută gospodarii și trăiesc viața autentică, a românului gospodar. Dar cele mai descurcărețe trei echipe primesc și câte un premiu. Voi desemnați câștigătorii.

Tineri din Bistrița-Năsăud, din Cluj și din Brașov experimentează „viața la țară”, într-o competiție inedită, aflată în plină desfășurare, la Sângeorz-Băi.

Sunt 5 echipe a câte doi tineri, care ajută oamenii din șase gospodării. Avem trei echipe formate cu tineri din Sângeorz Băi, dar avem și două echipe mixte: una e formată dintr-un băiat din Năsăud și o fată din Ciucea, județul Cluj, iar cea de-a doua echipă mixtă e formată dintr-un băiat, tot din Năsăud, și o fată din Brașov”, a explicat Claudiu Ivanciuc, unul din organizatorii concursului.

Competiția e în plină desfășurare, azi fiind cea de-a patra zi.

În fiecare dimineață, câte o echipă merge la gospodăria „arondată”. Acolo primesc „provocarea zilei”. Au de arat, de cules, de făcut fânul, de scos cartofii, de muls vacile, etc.

Pot apărea și surprize, ca cea de azi, când o văcuță a fătat, așa că tinerii din echipa respectivă au putut să „moșească”.

Ceea ce ei fac, în fiecare zi, filmează și încarcă video-ul pe pagina oficială a competiției.

Urmăritorii dau like-uri la videoul care i-a impresionat cel mai mult. Iar la finalul celor șase zile de competiție, se trage linia.

Am vrut să punem gospodarii să fie arbitrii. Dar țăranul român e om bun, și ne-au zis că dau nota 10 la toți. Și atunci, pentru a face departajarea echipelor, am zis să mergem pe varianta de like-uri la video-urile de pe pagina Hai Hui pe Coclauri. La finalul zilelor de competiție, se numără like-urile, și se iau în ordine descrescătoare”, a mai explicat Claudiu.

Se oferă trei premii: I – 2.000 de lei, premiul II – 1.000 de lei, premiul III – 500 de lei.

Ideea competiției a venit conducerii orașului Sângeorz-Băi ca o metodă inedită de a promova agroturismul.

Aceasta e prima competiție. Dar dorim să organizăm în fiecare an astfel de competiții. Măcar câte una pe an, dacă nu două”, a concluzionat Claudiu Ivanciuc.

Puteți urmări și vota echipele accesând pagina HAI HUI pe COCLAURI.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...