FOTO: Tată și fiu, intoxicați cu fum după ce casa în care locuiau a fost cuprinsă de flăcări

Echipajele de pompieri au fost solicitate azi în localitatea Suplai. O casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări. Un bărbat și fiu acestuia s-au intoxicat cu fum și au fost transportați la spital.

O casă de locuit pe un singur nivel, din Suplai, a fost cuprinsă de flăcări azi, în jurul amiezii.

Echipajele cu apă și spumă ale ISU BN au mers de urgență la locul indicat și au găsit și două victime. Au solicitat intervenția echipajului SAJ BN.

Echipajele de Intervenție au găsit la locul incendiului, care se manifesta sub nivelul acoperișului, cu degajare mare de fum, două victime. E vorba de un bărbat în vârstă de aproximativ 37 de ani cu un traumatism cranian minor și un tânăr în vârstă de aproximativ 16 – 17 ani. Ambii erau intoxicati cu fum”, au transmis reprezentanții ISU BN.

După două ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat.

„Incendiul a fost lichidat. Ambele victime au fost transportate la spital pentru mai multe investigații medicale de specialitate. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind utilizarea focul deschis în spații închise – verificarea unei butelii de gaz cu bricheta” anunță ISU BN.

FOTO – ISU BN

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: