Spitalul Județean de Urgență e în plin șantier. Se lucrează la extinderea UPU, dar și la liftul 2 pentru heliport. Mai mult, se fac pregătirile necesare pentru momentul în care se va obține finanțarea pentru o anexă. Acolo vor funcționa mai multe secții.
Se lucrează de zor la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Secția UPU este în plin proces de extindere, urgențele fiind primite într-o anexă a spitalului până la finalizarea lucrărilor.
Avansează lucrurile și în ceea ce privește heliportul, iar azi au fost demarate lucrările la cel de-al doilea lift.
„Au fost demarate lucrările la liftul 2 – heliport. Acesta va asigura legătura directă între UPU și heliport, câștigând timpi importanți, de multe ori dătători de viată, pentru pacienții aflați în stare critică”, a scris managerul Gabriel Lazany pe pagina sa de Facebook.
Pregătiri se fac și pentru lucrările de exindere a spitalului.
„Construim un corp nou, care va fi legat de cel existent printr-o pasarelă supraetajata și, bineînțeles, creștem numărul de secții și aparatură ultraperformantă. Beneficiile extinderii Spitalului pentru pacienți și cadrele medicale:
• Extinderea specialităților medicale: Cardiologie, Cardiologie intervențională, Neurologie, Neurochirurgie, Gastroenterologie, Gastroenterologie intervențională, Oftalmologie, ORL, Endocrinologie, Chirurgie plastică și reparatorie, Hemodializă
• Extinderea blocului operator cu încă 4 noi săli de operație
• Atragerea, în continuare, a noi specialiști pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate
• Construirea parcării moderne și robotizate”, a scris președintele CJ BN, Radu Moldovan, pe pagina sa de Facebook.
Documentația pentru finanțarea acestui proiect a fost depusă la începutul lunii mai.
Încă patru noi săli de operație și o secție de cardiologie intervențională, la spital
Conform reprezentanților CJ BN, până la finanțarea și demararea acestui proiect, mai sunt necesare unele pregătiri. Și nu implică doar logistică, ci și alte lucrări.