0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

EMOȚIONANT: Povestea din spatele fotografiei cu bebelușul salvat din calea apelor

Natura s-a dezlănțuit la Rodna și a produs dezastre. Zeci de persoane au fost evacuate de pompieri, fiind nevoite să își părăsească locuințele. Printre persoanele salvate s-a numărat și un bebeluș. Fotografia cu eroul salvator care îl ținea în brațe pe micuț a făcut înconjurul țării. AFLĂ povestea emoționantă din spatele fotografiei:

Viitura a făcut prăpăd în comuna Rodna în urmă cu două zile. 110 case și gospodării au fost grav afectate de ape, iar 30 de persoane au fost nevoite să își părăsească locuințele în miez de noapte. Despre acest subiect puteți reciti AICI și AICI.

Printre persoanele salvate din calea apelor se numără și un bebeluș. Fotografia cu pompierul salvator și cel mic a făcut înconjurul țării, iar ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a transmis public felicitări eroului care l-a purtat în brațe pe micuțul de doar câteva luni și l-a numit „eroul zilelor noastre”.

Pompierul salvator se numește Ciprian și tocmai ieșise dintr-o tură extenuantă de 24 de ore, în care, alături de colegii săi, au intervenit în județ să îi salveze pe cei afectați de inundații. Deși avea nevoie de odihnă, somnul i-a fost scurt fiindcă după doar câteva ore a fost trezit de către comandantul unității.

„Ciprian, trebuie să mergem urgent în localitatea Rodna. S-a produs o viitură puternică, iar mai multe familii sunt blocate în case. Apa crește cu repeziciune și dacă nu intervenim repede se poate produce o nenorocire. Am alertat toată unitatea…”, îi transmitea comandantul unității.

În mai puțin de 30 de minute de la primirea mesajului, zeci de pompieri salvatori erau prezenți deja în zona afectată, iar comandatul i-a împărțit în mai multe echipe.

Viitura creștea în intensitate, iar mulți oameni erau prinși în case. Comandantul a transmis că într-o casă sunt blocate șase persoane, printre care doi copii mici, care trebuie evacuate de urgență.

Ciprian, cu o experiență de peste 14 ani în salvare de persoane și cu câteva mii de intervenții la activ, știa exact ce are de făcut.

Ajunși în doar câteva minute la casa în care copiii erau captivi, salvatorii și-au dat seama că intervenția trebuia să fie foarte rapidă, dar și cu foarte mare atenție. Casa de vis-a-vis era pe punctul de prăbușire, iar apa creștea.

Ciprian nu a stat pe gânduri. S-a legat cu cordelina, a traversat curtea și a intrat în casă. Acolo se aflau un bărbat, trei femei și cei doi copii. Un pui de om de doar câteva luni și sora sa de doi ani. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-i calmeze.

„Stați liniștiți că totul va fi în regulă. Veți ieși împreună cu mine, dar nu vreau sa vă panicați. Trebuie să fim foarte atenți. Curentul este foarte puternic și orice clipă de neatenție ne poate pune în primejdie. Pe copii îi voi purta eu în brațe, e mai sigur așa. Am doi copii acasă și știu ce înseamnă grija părintească!”, le-a transmis Ciprian celor aflați în casă.

Intervenția a fost una extrem de dificilă, dar din fericire Ciprian, alături de colegii săi salvatori, au reușit să îi ducă pe toți în siguranță la adăpostul pus la dispoziție de Primăria Rodna.

La miezul nopții, Ciprian a fugit spre casă, la familia sa, dar a fost informat că e posibil ca în zona în care locuiește să se producă altă viitura. Din fericire, nu s-a produs ceva similar ca în Rodna.

Ieri, Ciprian se afla din nou la datorie. Deși era liber, s-a alăturat colegilor pentru a interveni în alte localități afectate de ploile care au căzut torențial.

„Aceștia sunt eroii zilelor noastre. Sunt cei care salvează vieți și intervin acolo unde nu mai este nici o speranță. Cu siguranță, putem spune că cei care salvează o viață, salvează o lume întreagă”, a transmis Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...