-3.7 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Balerinul Ovidiu Danci a plecat să danseze cu îngerii!

Aseară a plecat la cer dansatorul Ovidiu Danci. Fusese diagnosticat recent cu două afecțiuni grave și se afla în spital de săptămâna trecută. Dumnezeu să-l odihnească în pace…!

Dansatorul și fondatorul școlii de balet care îi și purta numele, Ovidiu Danci, a plecat aseară să danseze cu îngerii. Avea 39 de ani și fusese diagnosticat recent cu două afecțiuni grave, printre care și o formă agresivă de leucemie.

Ovidiu Danci a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița joia trecută, fiind la Terapie-Anestezie Intensivă de vineri. Starea sa de sănătate s-a agravat, însă în ultimele zile.

„Dragii noștri, cu sufletele devastate de durere, vă anunțăm că maestrul de balet Ovidiu Danci, sufletul școlii noastre de balet, a plecat să danseze cu îngerii. Prin noi, Școala de Balet Ovidiu Danci va rămâne însă mulți ani de acum înainte alături de noi. Avem datoria să-i ducem visul mai departe și așa vom face. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, transmite școala de dans pe care a fondat-o la Bistrița.

Ovidiu Danci a studiat dansul încă de la vârsta de 10 ani la Școala de Coregrafie Octavian Stroia. Ulterior a fost admis la Liceul de Arte „Octav Băncilă”, fiind angajat imediat după absolvire la Teatrul Oleg Danosvki din Constanța. Cu balerinii din Constanța a și mers în turneu în întreaga Europă.

Ovidiu Danci a primit o bursă la Academia de Balet din Munchen, fiind singurul român care a terminat academia ca bursier.

A participat la Dansez pentru Tine și a jucat în mai multe seriale românești. A interpretat, printre altele, și primul travestit dintr-un serial românesc.

O școală de balet în orașul său natal era visul său, pe care a reușit să îl pună în practică la finalul anului 2017.

Sute de fetițe studiază la școala de balet deschisă de Ovidiu Danci, având ocazia să cunoască balerine și dansatoare celebre, în taberele speciale organizate de artist. Ovidiu a reușit să deschidă mai multe studiourile în toate colțurile județului, pentru a face accesibil baletul tuturor copiilor care voiau să învețe grațiosul dans.

Dumnezeu să-l odihnească în pace…!

Mai multe detalii despre balerinul Ovidiu Danci puteți reciti accesând linkurile de mai jos:

Singurul român care a primit bursă integrală la Academia de balet din München îşi deschide şcoală de balet la Bistriţa!

INTERVIU. Ovidiu Danci: “Am suferit mult, am vrut să mă sinucid, dar în final am descărcat toată ura celorlalţi în dans…”

CĂLĂTOR ÎN JURUL LUMII: Ovidiu Danci, bistriţeanul pe care dansul l-a ajutat să vadă lumea

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: